Feed on
Posts
Comments

Parcă aș bănui cine este Blina, „inegalabilul Blina”, din romanul lui Iulian Ciocan „Și dimineața vor veni rușii”, care are o dedicație: „Prietenului Dragoș Blănaru”.

Și parcă aș avea presupuneri cine poate fi Nicoleta, „fata blondă, subțirică trestie”, „cu ochi migdalați”, pe care scriitorul din roman „a văzut-o într-o zi friguroasă de februarie pe holul Facultății de Filologie”.

Și chiar aș putea admite că o cunosc în viața reală pe „bălțeanca Maia, o blondă zveltă, seducătoare” din carte.

Și, la urma urmelor, aș crede că la Chișinăul nostru, drag și urât deopotrivă, se referă autorul atunci când spune că „orașul putea fi lesne confundat cu un uriaș talcioc”.

Însă găsesc iată, la pagina 129, acest superb echivalent în limba română a expresiei „п**деть не мешки таскать” –„e ușor să îndrugi verzi și uscate” și înțeleg că aici este vorba, totuși, de ficțiune. Și nu-și au rostul presupunerile gen cu cine seamănă în viața de zi cu zi cutare sau cutare erou…

Fiindcă citim cărți de ficțiune cu un anumit scop. Citim pentru a simți, așa cum scrie în această carte, „vraja inefabilă pe care numai contactul cu literatura o provoacă”.

Respect, Iulian Ciocan!

Citiți-ne cărțile.

Comments

Lasă un comentariu