Feed on
Posts
Comments

Am răspuns la solicitarea bunilor colegi de la „VIP Magazin” de a rememora Chișinăul ultimului deceniu – cu oamenii, locurile și lucrurile care au intrat în viața noastră atunci și au rămas acolo pentru tot timpul ce-l avem înainte. Și, mărturisesc , a fost o călătorie emoționantă, printre ceea ce am luat de atunci pentru acum și prin amintirilor pe care mi le-au mărturisit cei cu care am discutat acele vremuri care se odihnesc în pace în memoria noastră recentă. Împărtășesc, la rândul meu, acest text cu toată lumea și alerg să citesc celelalte tablete despre Chișinăul altor decenii.

Igor Guzun / director Agenţia de comunicare „Urma ta”

Încerc să compar cu ceva Chişinăului anilor 2000 şi mi se pare potrivit pentru asta doar autobuzul cu două etaje – modern la etajul inferior, cu uşi care se deschid ca la navele cosmice, cum ni se părea în copilărie, şi cu nivelul superior descoperit, ca o căruţă. Am văzut în multe sate din Moldova gospodării în care casele sunt gata pe jumătate: cu modernitatea şi confortul care au intrat la parter şi cu partea superioară a casei nefinisată, lăsată parcă pentru vremuri mai bune. Aşa mi se pare şi Chişinăul ultimului deceniu.

VIP Magazin, octombrie, nr. 90

Chişinăul este pe jumătate modern, cu primele edificii înalte vopsite în alte culori decât griul deceniilor precedente şi cu multe farmacii cu cruci verzi de neon, ce rivalizează cu culoarea verde a semafoarelor. Cu mall-uri în care lumea merge să se socializeze şi apoi să facă vreo cumpărătură. Cu panouri stradale în care femeile din reclame şi bărbaţii din politică se confundă uşor cu eroii serialelor televizate, aşa încât e greu să înţelegi ce e adevărat şi ce nu, iar îndemnul „Lie To Me” – Minte-mă poate fi atribuit şi unora, şi altora. Sau cu mulţi copaci verzi, iar acest fapt devine un semn de modernitate şi încă ne mai putem mândri cu un Chişi-nău-citor de verde.

Jumătatea rămasă în urmă, întârziată şi care nu ne place a Chişinăului din anii 2000 cuprinde, de exemplu, facturile imense la căldură. Sau drumurile care, datorită calităţii lor modeste, i-au determinat pe edili să scoată inscripţiile „Drum bun!”, care nu mai erau citite ca o urare, ci ca o ironie la adresa gropilor şi lipsei de marcaje. Un Chişinău fără un stadion naţional, fără un lac pe care l-a avut în mijloc şi fără mai multe case considerate monument istoric, demolate peste noapte sau în plină zi.

Cel mai recent deceniu din viaţa Chişinăului a luat din transportul în comun compostorul, în schimb, i-a dat, pentru câteva zile, un compozitor, atunci când Doga a răsunat în troleibuze. În aceşti ani ne-a fost dat să vedem cum troleibuzele se depăşesc unele pe altele, iar atunci când nu reuşeau asta, provocau accidente şi, înainte ca şoferii sau pasagerii să ajungă la spital, ajungeau mai întâi în ştiri. Iar maxi-taxi-urile au adus pe străzile capitalei nu doar un nou tip de transport public, ci o nouă modalitate de a conduce, a depăşi sau a opri. Şi, totuşi, datorită acestora, oamenii ajung acolo unde şi-o doresc mai repede şi mai simplu decât altădată.

În viaţa noastră de chişinăuieni au intrat ipoteca şi WiFi-iul. Practic, fiecare are propria istorie cu ipoteca. Şi fiecare locuitor al capitalei a trecut cel puţin o dată în viaţă printr-o o zonă WiFi gratuită. Acum, când nu mai avem „O-Zone”, beneficiem de mai multe zone. WiFi…

La fel, în aceşti ani, trecătorilor mai vârstnici din Chişinău le-a fost dat să audă în premieră de la tinerii capitalei discuţii aprinse despre cu cine au votat ieri şi aceste replici nu se refereau la unul din multele scrutine electorale din ultimul timp, ci la „Eurovizion”-ul urmărit în direct în piaţa centrală a oraşului.

A dispărut circul, dar a apărut flash-mobul. Nu ne mai dăm întâlnire pe bulevard, ne vedem online. Nu mai avem un magazin Bookinist, avem Facebook. Cozile de la arhiva centrală ne amintesc despre cozile care, în alte decenii, erau la Chişinău după orice: electrocasnice, pâine, lactate etc. Iar atunci când ne vedem în fotografii îmbrăcaţi după moda acelor ani, părem atât de caraghioşi şi ce poate fi mai ridicol şi emoţionant de-atât? Însă cea ce ne scapă, este surprins de oamenii care se află în ospeţie la noi şi ne deschid ochii ca să ne bucurăm. Pentru domnişoarele pe tocuri inumane şi ezitante, care se plimbă pe strada principală ca pe un podium internaţional. Pentru un oraș cu farmec și cu patină cuceritoare, fără vreo aluzie la primul patinoar, și, mai ales, cu foarte multă verdeață. Pentru oameni extraordinari, cu o energie care inspiră încă multă vreme.

Acesta este Chişinăul care ne încântă cel mai mult. În aceste zile, atunci când am încercat să scriem împreună cu formaţia „Snails” un refren, în cuvinte simple şi puţine, despre oraşul nostru, am mărturisit că tot ce ne place şi tot ce iubim este la Chişinău aici aproape: „Oameni şi locuri dragi / şi tu care îmi placi – / sunt toate aici la doi paşi”.

Anii două mii ne-au adus în familie o Mie, aşa este numele copilului nostru. Şi ştiu cel puţin o familie din Chişinău căreia i s-a întâmplat în aceşti ani acelaşi lucru extraordinar cu Mia lor. Iar speranţa noastră comună este ca această nouă generaţie de chişinăuieni să reuşească să refacă acest autocar Chişinău astfel încât ambele niveluri să fie la nivel: moderne.

Comments

Powered by Facebook Comments

2 comentarii to “VIP Magazin: Chişinăul anilor 2000: Chişi-nău-citor de verde încă”

  1. Ion Botnaru says:

    Ah, dom. Guzun. Apreciez URMA dumneavoastră din această revistă…!

  2. Nu cred că Chișinăul ar putea fi descris mai bine.

Lasă un comentariu pentru Ion Botnaru