Feed on
Posts
Comments

1.
Ne spunem vorbe, pentru că nu avem timp de cuvinte.
Vrem să fim singuri, dar căutăm agenţii de turism.
Ne frământă grijile şi comandăm plăcinte
Şi-am face multe, însă ne e frică de exhibiționism.

2.
Ştim că sunt pierderi care nu se compară cu durerea de dinţi.
Ce bine era când totul e nou ca-n clasa întâi!
Avem regrete şi ne împărţim între copii şi părinţi.
E greu să pleci dar, bineînţeles, nu-i uşor să rămâi.

3.
Cum să găsim timp? Ştie cineva o formulă deşteaptă?
Ce să răspundem când lumea ne întreabă „ce mai faci?”…
Iar oamenii care în fiecare zi ne văd, ne înţeleg, ne aşteaptă
Sunt tot mai puţini şi de asta, poate, din ce în ce mai dragi.

Comments

Powered by Facebook Comments

2 comentarii to “Un text ce poate fi cântec: 44”

  1. galina says:

    O radiografie exacta a omului modern:aglomerat de oameni , treburi si griji cotidiene, dar in acelas timp atat de singur si vaduvit de sperante. Cam trist, nu? Galina Turtureanu.

    • Igor Guzun says:

      Poate că e trist, cum zici, Galina.

      Însă este deopotrivă şi optimist, dacă “oamenii care în fiecare zi ne văd, ne înţeleg, ne aşteaptă” sunt – chiar dacă mai puţini – din ce în ce mai dragi.

Lasă un comentariu pentru Igor Guzun