Feed on
Posts
Comments

„Aveți insomnii?” Nu e o întrebare dintr-un spital.

E dintr-o librărie.

Dacă măcar una dintre cărțile de acest fel l-a făcut pe un adolescent sau a făcut-o pe o adolescentă să deschidă o carte – poate una dintre primele din viață – înseamnă că toate cărțile sunt bune.

Sunt bune la ceva.

Bune de adormit. Bune de trezit. Bune de leac.

Într-o lume în care există atâția copii cuminți și atâția părinți cuminți încuiate, poate singura șansă de supraviețuire este să renunțăm să mai fim consumatori de știri și să devenim devoratori de cărți.

Nu pâine și circ, pâine și cărți!

Vi s-a întâmplat, cred, să alunece degetul pe ecran în căutarea unor lucruri importante iar și iar, dar după minute sau chiar ore în șir să vedeți că a fost o pierdere de timp.

Și mie – de atâtea ori.

Încă mai credem că vom întinde mâna pe un perete de Facebook și vom găsi acolo bucuria și sinonimul ei, împlinirea. Dar cel mai des ne împiedicăm acolo de antonimele acestora.

Ei, bine, nu se întâmplă la fel cu cărțile. Dăm cu degetul pagină după pagină și asta întotdeauna are sens.

„E o mare bucurie să întinzi mâna la tine acasă către un perete și să-ți iei cartea pe care o dorești”, mărturisește scriitoarea Ileana Vulpescu într-o carte-dialog cu jurnalista Alla Stâncaru Luncă.

Ce vremuri! Nu nu erau cărțile sub om, ci bietul om sub cărți.

Un om împovărat de acestea.

Luminat de acestea.

Înțelepțit de acestea.

Dacă acesta o fi verbul de la înțelepciune…

Cine poate verifica asta diseară într-o carte de pe peretele de alături?

Ca să nu avem insomnii.

Igor Guzun

Comments

Lasă un comentariu