Feed on
Posts
Comments

Floarea, ploaia, vara care trece, gustul merelor din copilărie, luna de pe cer, speranţa, bucuria autumnală sau ninsoarea din martie – sunt toate, împreună, lucruri obişnuite pe lângă care trecem în viaţă fără să le observăm.

Şi este de ajuns să le remarcăm într-o carte de poezie, aşezate cu sens, că toate acestea încep să ne emoţioneze.

Aşa se întâmplă şi cu oamenii pe care Ala Pînzari i-a pus în această carte: unchiul de o bunătate proverbială, mama cu povaţa ei „Nu te grăbi să-mbătrâneşti”, cuvântul tatei sau mărturia prietenei din copilărie care a citit acum versurile autoarei, împreună cu fiul și cu nepoțica, și mărturisește că le-au plăcut.

Lucrurile și oamenii din această carte încep să ne impresioneze, să ne mişte, pentru că, remarcate cu delicatețe, simplitate și surprindere de Ala Pînzari și odată citite, încep să facă parte din viața noastră.

Pentru că…

așa cum mărturisește într-o povață proverbi-Ala Pînzari, „Ce ne rămâne în veacul acesta greu? / Speranța de bine, chiar dacă e rău”.

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu