Feed on
Posts
Comments
Când ai şi-ţi place, vrei mai mult. Dragoste, de exemplu. S-ar putea să fie chiar povestea Doinei, exprimată în stările şi sentimentele acestei cărţi cu peste 16 mii de cuvinte.

Cuvântul „dragoste” şi sinonimul lui „iubire” luminează aceste pagini şi îi înseninează pe oamenii care citesc aceste „cuvinte păsări, cuvinte ploaie, nori, / cuvinte aer, cuvinte flori”.

În cele câteva decenii în care lucrez printre cuvinte am găsit mai multe dovezi că poezia face oarecum lumea mai bună. Pe unii îi ajută să nu lunece în nebunie, iar pe alţii îi împiedică să facă nebunii. Pe cineva poezia îl emoţionează atât de mult încât cu ajutorul lacrimilor se purifică. Pe mulţi poezia îi uneşte şi îi ţine împreună. Iar pentru majoritatea oamenilor poezia se transformă în cântec şi îi face fericiţi. Cel puţin pe durata cântecului şi asta înseamnă mult…

Îmi place că am privilegiul – datorit colegilor Doinei – să prefaţez această carte de poezie care o exprimă pe Doina aşa cum este: discretă, atentă, eficientă, îndrăgostită, în căutare. Şi, cu toate acestea, ea contribuie la înmulţirea lucrurilor bune pe care le face poezia în lumea noastră.

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu