Feed on
Posts
Comments

Atunci când oamenii citesc sau chiar scriu poezie, ei redevin păsări – pe durata unui catren sau chiar a cărții întregi. Iar unora li se întâmplă să rămână în acest zbor pe durata întregii vieți.

Și în tot acest timp cât sunt păsări, oamenii pot vedea de la înălțime cât de imensă și cât de minunată este lumea și cât de mici sunt preocupările noastre pe care, ca ființe umane, le credem drame ori chestiuni cruciale.

Tot de acolo de sus, de pe o creangă sau din înaltul cerului, oamenii care au redevenit păsări pot cânta melodii pe care, din cauza grijilor cotidiene, exprimate în sms-uri, lacrimi, haine, se pare că le-au uitat.

Cartea de poezie semnată de Doina Strulea – cu tandrețea pe care o conține, cu dubla sonoritate româno-italiană și simplitatea încântătoare – ne redau putința de a zbura și de a fredona în intimitate, de care credeam că nu mai suntem în stare ca oameni.

Poezia este, așa cum o dovedește Doina Strulea cu delicatețea pe care a pus-o în aceste pagini, un zbor. Iar asocierea imediată cu zbor frânt este valabilă doar când este vorba de ori de inimi frânte de frumusețe, ori de frângerea stereotipului că oamenii au uitat să zboare ori să îngâne melodii.

Igor Guzun

Comments

Lasă un comentariu