Feed on
Posts
Comments

Se aud gâştele în curte, tare, cu majuscule „Ga-Ga”, la televizor este aceeaşi onomatopee – Lady GaGa, iar bunelul citeşte într-un ziar despre ce se mai întâmplă în GaGauzia.

„Noi l-am avut pe GaGarin. Acum voi o aveţi pe Lady GaGa”, spune bunelul şi ridică în sus, în semn de exclamare, degetul.

Eu ridic de jos, cu semne de nemulţumire, gadgetul nepoatei lui – HandsFree-ul pe care ea îl foloseşte la noul telefon cu TouchScreen.

Aici s-ar potrivi replica „Taci, scriu!”, pentru asonanţă cu TouchScreen, însă nu l-am auzit pe bunelul nepoatei lui, care este fiica mea, să fi spus vreodată asta. Am văzut însă deasupra mesei lui un poster cu un îndemn explicit BEM, dar de-aproape am înţeles că este vorba de pagina web a Băncii de Economii, de tristă faimă: www.bem.md…

„Fiecare generaţie are propria Madonă”, zice bunelul şi-i povesteşte nepoatei, care are într-o mână un măr şi în cealaltă un Apple, cum artiştii din epoca Renaşterii, nu artiştii din generaţia sau stilul Madonnei, îşi pictau madonele – cu un ochi pe schele, sus, sub bolta bisericii, şi cu altul jos, să vadă ce va vedea lumea.

„Lumea merge înainte”, conchid. Când bunelul cere un Loghin, el vrea să o asculte pe Irina Loghin. Când nepoatei lui i se cere un login, ea ştie că acolo trebuie să introducă un nume de utilizator.

Comments

Lasă un comentariu