Feed on
Posts
Comments

Cel de-al 8-ulea nostru feat din acest an este bineînțeles ecoul zilei de 8 martie. Pentru asta 8-ăm.

A crescut într-o zi cât altele în zece. Sentimentul nostru de dragoste afișată pentru femei – soțiile, surorile, mamele noastre.

S-o ție în palme toată viață. Iată de ce un bărbat se căsătorește.

Le iubim și atunci când spală vesela triste, în loc să le ajutăm. Ni-i dragă de ele cum se pricep la clătite – la bucate și la rufe, în loc să venim mai devreme.

Dar cum să vină treaz acasă bărbatul în această zi, dacă în cuvântul „bar-bat” jumătate este „bar” și jumătate este „bat”.

Iar atunci când unei fete îi urezi împliniri, se aude doar ecoul urării: niri, niri…

Ea are atâția nuri, încât băieții pot nuri de dorul ei.

Ca să-i cucerești inima, trebuie să știi cum именно.

În țara asta fără soț sunt nu doar plopii, ci și femeile. Bărbații sunt plecați la muncă în Rusia.

De asta traducerea corectă a cântecului lui Lara Fabian „Je t’aime” este „Eu pe tine te tem”.

Pentru flăcăi, fetele sunt o adevărată sărbătoare a muzicii. La Fête de la Musique. Și în general, mersul la întâlnire e-o sărbătoare. Pentru că ei merg La Fête.

Noi, bărbații, suntem niște ființe woman-iste…

Continuă să citeşti »

Taguri: , ,

„Promovăm cititul, ne dăm cărțile pe față”, a afirmat Victor Miron, inițiatorul campaniei de promovare a lecturii Cărțile pe față și autorul cărților „Cărțile pe față”, „Lasă-mă să te las”, „Cartea de citit în doi” și „Se repară prin înlocuire”.

Detalii despre cartea „VINIL” de pe fața lui Victor Miron: http://bit.ly/2mGzOOk

Foto: andreeaboros.ro

Taguri: , , ,

Ce mai putem face cu florile în afară de faptul de a le dărui oamenilor dragi? Le punem în numele unei străzi – str. Ghioceilor, numim o vale – Valea Trandafirilor, un sat – Bujor, raionul Hâncești, sau le aducem pe toate în titlul unei cărți – „Florile răului”, de Charles Baudelaire.

Margarete – flori, femei, lichide. Margaretele se dăruiesc fetelor. Margaretele se beau cu băieții. Asta înainte de a se dărui lor, uneori. Tu îi dai flori, ea îți dă fiori.

Dar bărbații din ziua de azi de care-or mai hi? Or hi deea sau de-ăilalți… Orhidee n-am.

Ne întrebam într-un martie care e diferența dintre bărbat și femeie. Femeile vor lalele, bărbații vor la lele.

Floare la ureche. Este povestea despre floarea care s-a mai păstrat la intersecția străzilor Grigore Ureche și Vasile Alecsandri. Floare la ureche. Mușcata.

Iar acolo de la locul unde se vând flori până la piața de legume nu-i așa de mult. „Vindeți vânătă la ochi? Sau la kilogram?”

A fost odată ca niciodată o doamnă în vârstă la cantina școlii. Despre ea este povestea ceea în care Galina bătrână face zeama bună. La ieșirea la pensie, spun specialiștii, se dăruiește un coș cu garoafe sau cu flori care țin mult. Să ținem minte și noi și ea timpurile celea.

În vremurile pe care le trăim din nou e criza-n temă?

Despre Gerbera vorba în cazul tricolorului din Iran?

Friedrich Heinrich Freese ieșea întotdeauna de la frizerie cu o frezie nouă.

Poți închina un pahar și cu o floare: „Nar-cheers”…

Continuă să citeşti »

Taguri: , , , ,

Gânduri Despletite Blog | Anda-Cristina Vahnovan

Am descoperit în VINIL-ul lui Igor Guzun un joc captivant. De nostalgii dulci și de adevăruri amare. Un joc al amintirilor și al paradoxurilor. Dar mai ales, al cuvintelor.

Am savurat casa bunicii cu Pod și iPod-ul nepoatei, macii și merele din grădină,  și Mac-ul și Apple-ul din buzunar. Loghin-ul de pe Windows și pe Loghin Irina. TouchScreen-ul și „Taci, ca scriem!”

Am urmărit trecerea de la Gogol la Google, de la Gagarin la Gaga Lady, de la Eminescu la Eminem și de la Dex la Sex. Dar mai ales, evoluția de la „glod” la „blog”.

Constatăm, cu tristețe, că Moldova este țara unde profesorii visează Creta, iar o carte este „locul unde poți păstra bani sau, după ea, o sticlă de coniac”. Unde „le croim una” copiilor, pentru că „eu te-am făcut, eu te mântui”. Sau, dacă nu ascultă, „le punem injecții”. Totuși, e țara în care nu mai spălăm pungile de plastic, iar PC nu mai este descifrat ca Partidul Comunist, ci ca Personal Computer.

Conștientizăm că atunci se termină copilăria când „te bucuri că ești mare, dar înțelegi mai târziu că nu sunt multe bucurii în asta”, iar primul semn de bătrânețe este „atunci când te simți tânăr, dar deja-i târziu”. Și atunci viața se transformă din trai în „to try”. Iar generația tânără nu mai stă pe gânduri, ci pe Facebook…

Continuă să citeşti »

Taguri: , ,

„Ce e val cavalul trece”. „Mai suna-vei, dulce corn, pentru mine vreodată” etc. După ce am descoperit împreună toate instrumentele muzicale din opera marelui Mihai Eminescu și le-am pus în opera noastră – mai modestă – „LA BLOG”, a venit timpul să efectuăm o nouă instrumentație.

Mai ales că se apropie „Mărțișorul” și afișele sunt pline.

Dacă Apple ar lansa un instrument muzical în Moldova, acesta sigur ar fi iNai.

Dintre toate instrumentele ciupite, cel mai mult ne place clavecinul, pentru c-la-vecin am ciupit de cele mai multe ori. O spunem cinstiți.

Vecina unuia dintre noi a înțeles de ce o categorie de instrumente muzicale sunt numite „lovite”. Ea zice despre soțul ei muzician, mare și voinic, care vine mereu „obosit” de la petreceri: „Мой ț-амбал вечно pian”. Iar el îi răspunde supărat, dar cu respect: „Vihuela”. Abia mai târziu am aflat că vihuela este un instrument foarte popular în Spania, însă a fost înlocuit de chitară în secolul 17.

Suflătorii la tubă și-au deschis propria rețea de distribuție – YouTubă. De asta se și numesc youtubări. Niște lăută-roși, vor zice unii. Noi însă îi privim cu simpatie.

Veșnica dilemă a percuționistului: „Tobe or not tobe?”. Iar la una dintre cele mai importante orchestre din Marea Britanie, „London Philharmonic Orchestra”, lira este poate cel mai stabil instrument pentru că este liră sterlină.

Iar de la Londra să revenim la Chișinău, prin Trompeta-Turnu Severin, dacă se poate…

Continuă să citeşti »

Taguri: ,

Dragostea ascunde în ea și o fantomă. DRA-GHOST-E.

Dragostea mai ascunde în ea și o gazdă amabilă. DRAG-HOST-E.

Ce alte arătări ni se pot înfățișa oare în această lună a dragostei, ne-am întrebat împreună cu Sergiu Beznițchi, și am aruncat o privire printre sinonimele iubirii și toate celelalte vorbe legate de asta.

Să fie floare dragostei LOVE-anda?

În povestea ceea în care „dragostea mișcă sori și stele”, de fapt, Mișca i-a spus sorry Stelei.

Dacă Ești o femeie și-l iubești pe Dragoș, despre tine se spune că ești în-dragoș-tită.

Dragostea e un fel de AMOR-țeală. Sau poate AMOR-tizare?

Să te trateze cineva cu IUBIRE – la asta s-au gândit, se pare, creatorii aplicației UBER.

Plăcere și ți se va da, bate și vei fi bătut, caută și vei fi găsit.

Muzicanții iubesc banii. Pentru că ei primesc LOVE-le.

O scrisoare de dragoste începe așa: „Dragă Costea”…

Continuă să citeşti »

Taguri: ,

DUMITRU CRUDU | vladiovita.blogspot.md

Cartea „VINIL” al lui Igor Guzun este de-o sinceritate și o franchețe aparte, dar și de o mare generozitate. Fiecare rând este autentic, fiecare cuvânt este scris din toată inima. Destăinuirile sale îți trezesc nostalgiile și simpatia. Nimic nu e contrafăcut și fals.

Sinceritatea lui Igor Guzun este însă și sinceritatea celui care citește. Franchețea lui este și a lectorului. Și asta se întâmplă pentru că te regăsești în lumea sa. Speranțele lui sunt și ale tale, la fel ca și dezamăgirile. Cartea lui Igor Guzun este reprezentativă pentru o întreagă generație. Aș putea spune că este chiar cartea celor care au în jur de cincizeci de ani; a celor care și-au petrecut anii copilăriei în comunism și s-au maturizat într-o Moldovă liberă. Întrebările sale sunt întrebările unei întregi generații, tot așa cum și nostalgiile sau decepțiile sale.

Cartea lui Igor Guzun se deschide cu patru portrete ale Moldovei, din care transpare și o ușoară dezabuzare- „ Moldova. Aici cele mai frumoase texte despre oameni sunt necrologurile”; „La noi pierderile la furnizarea energiei sunt mai importante decât pierderile de vieți omenești”- care însă se încheie cu o declarație de dragoste. Moldova din cartea lui Igor Guzun este emoționantă și copleșitoare și este unul dintre firele roșii ale volumului.

Marea performanță a lui Igor Guzun e că reușește în câteva propoziții scurte să esențializeze decenii de istorie contemporană sau marile drama moldovenești, și să le vadă proiectate în cotidian, în faptul mărunt și în niște situații de viață obișnuite. Ceea ce mai observă Igor Guzun e că toate catastrofele care au lovit Moldova nu  au trecut fără sechele, născând cinismul, indiferența, miserupismul sau deșertul sufletesc: „Moldova. Aici, când un om cade, ceilalți râd în loc să-l ajute să se ridice”; „Moldova. Aici vestea bună e că a murit capra vecinului”.

Într-o Moldovă în care s-a închis cam tot ce putea închide scriitorul observă că acum nu am mai avea ce să închidem decât, poate, gura.

Dar chiar și atunci când este foarte dezamăgit, autorul nu-i pune cititorului pistolul la tâmplă. El mai lasă o portiță deschisă, pentru a spera și a crede că nu e totul pierdut și că lucrurile încă mai pot fi schimbate, chiar și în „gheata” noastră țară…

Continuă să citeşti »

Taguri: , ,

Text: Tatiana Țîbuleac
„VIP MAGAZIN” | OMUL ANULUI 2016
Igor Guzun, supranumit în unele cercuri și „Domn’ profesor”, iar în altele – „cel mai pozitiv dintre basarabeni”, este scriitorul care timp de douăzeci de ani încearcă să îi convingă pe oameni să renunțe la jocuri murdare și să facă jocuri de cuvinte. Și pentru că îndemnul lui, ca și scrisul, este unul extrem de frumos, lumea îl ascultă. Atunci când vrea să asculte. Iar dacă nu îl ascultă, cel puțin îi citește cărțile. Pentru că Igor scrie nu doar bine, ci și (de de) mult. „Am vreo 48 de ani și vreo 15 cărți”, spune el modest, întrebat de vârstă și de literatură. Și „vreo” câteva milioane de cititori, spunem noi. Ne-modest, dar adevărat.

Dacă deschizi dimineața Facebook-ul și vezi oameni cu cărți în loc de fețe, înseamnă că ai ajuns pe o altă planetă. Planeta Guzun, luminată de cea mai strălucitoare stea – „VINIL”. Întâmplător sau nu, „VINIL” este și cea mai recentă carte a lui Igor Guzun, care a încântat și a descântat mii de oameni din înăuntrul, din afara și de pe laterala Țării.

Deși unele topuri și unii scriitori ar putea să combată această afirmație, eu personal cred ca „VINIL” este (poate) cea mai citită carte a anului 2016. Pentru că, fiind cumpărată, cartea nu rămâne niciodată într-un loc, ci se pornește mai departe – la alți oameni cărora le este dor de „dor”. Am văzut cu ochii mei cum oamenii stăteau la coadă ca să citească „VINIL”. Și o citeau.

Despre „VINIL” se poate scrie mult și diferit, însă mereu de bine.

De exemplu așa:

„VINIL” este o carte despre copilărie, o vârstă la care „și câinele, și pisica sunt mai în vârstă ca tine”. IGOR GUZUN, autor

Sau așa:

„Igor Guzun este maestru în jocuri de cuvinte pline de emoţie, de umor, de amintiri, bucurii şi regrete. Descifraţi-le cu riscul de-a învăţa temeinic şi rapid despre oameni şi despre Istoria care se repetă…” MIKE ORMSBY, scriitor britanic

Dar și așa:

„O carte care se citeşte ca o cronică poetică cotidiană, tragică a unei Basarabii reale, profunde pe care începi să o înţelegi tot mai bine cu fiecare rând pe care-l citeşti”. VASILE ERNU, scriitor

Cred că scriu, mai întâi, pentru că îmi place, apoi pentru că altceva nu prea știu și nici nu pot să fac”, spune Igor. Noi știm însă că nu este adevărat. Pentru că pe lângă scris, el face încă un milion de lucruri prin intermediul Agenţiei „URMA ta”, al cărui fondator este. Și cam tot atâtea la www.stiripozitive.eu, unde îl găsiți zilnic, împreună cu echipa sa, cu reportaje, știri și eseuri. Apoi desigur pe blogul www.aiciscriu.eu. Și nu în ultimul rând, acasă, unde Igor este soț și tatăl Miei – care valorează milioane… Continuă să citeşti »

Taguri: , , ,

Text: Igor Guzun

„VIP MAGAZIN” | OMUL ANULUI 2016

Tatiana Țîbuleac este, în același timp, și scriitoare, și tendință. Împreună cu câțiva colegi de generație și vecini, cum s-ar zice, cu mesele de scris, Tatiana Țîbuleac a stabilit o tendință: a venit din online, a intrat direct în librării și biblioteci și de acolo, foarte repede, în inimile oamenilor.

Cu cele trei cărți pe care le-a publicat până acum la Chișinău și Brașov – „Fabule moderne” (URMA ta, 2014), „Fabule moderne” revăzute (Libris Editorial, 2016) și „Vara în care mama a avut ochii verzi” (CARTIER, 2016) – Tatiana Țîbuleac a devenit genul nou de scriitor. Un scriitor frumos, nu neapărat bătrân, cu o comunicare personală și imediată cu fiecare dintre cititorii săi, cu admiratori de ambele sexe și de toate vârstele, cu texte scoase nu din sertare vechi, nici din cărțile citite sau de pe alte bloguri, ci din experiența de profesionist și din inima sa de om. Este deci un scriitor-trend.

Tatiana s-a născut și a copilărit la Chișinău, acolo unde, pe vremuri, așa cum mărturisește, „mâncam omăt, ne dam cu sania pe burtă din vârful dealului”, într-o vreme în care „împărțeam totul, până și un lins de înghețată iarna”.

Mai târziu, cei opt ani de televiziune la Chișinău, urmați de alți opt ani de muncă la Paris în calitate de mamă, soție și profesionistă în domeniul mass-media s-au sedimentat în două cărți de istorii umane, reunite cu genericul de fabule moderne, și un roman-șoc.

Cum a început toată povestea asta cu scriitoarea? Prima „fabulă modernă” a fost, de fapt, o simplă postare pe Facebook, își amintește Tatiana. „Avea vreo cinci propoziții și era o istorioară despre o fată pe care o cunoșteam. Nu știu de ce au plăcut acele rânduri, lumea însă s-a înfipt în ele și le-a distribuit masiv. A doua istorioară am scris-o „conștient”, pentru că mă flatase succesul primei”. A treia fabulă a fost publicată pe site-ul www.stiripozitive.eu, unde, după aceea au și apărut toate cele aproape 50 de fabule, până ca aceste texte tulburătoare să devină, împreună, o carte fascinantă. „Fabule moderne”, lansată la Chișinău, în decembrie 2014, și la Paris, în iunie 2015.

Au urmat „Fabule moderne”, într-o ediție românească, tipărită la Brașov, în iulie 2016, și, poate neașteptat pentru unii, un roman la Chișinău, în decembrie 2016, prin care a reușit, cu acest „Vara în care mama avea ochii verzi”, „un adevărat tur de forță”, cum au remarcat oamenii  care înțeleg în ale scrisului…

Continuă să citeşti »

Taguri: , , , , , , ,

Mulțumiri

Bine.

Dacă am ajuns să fiu „Omul anului”, poate c-ar trebui să mă bucur. Dar fiindcă am trecut și prin momente mai grele decât acestea, mă bucur foarte mult.

Și pentru că bucuria asta nu-mi dă voie să spun tot ce-mi trece prin cap acum, am să spun doar câteva lucruri.

Primul este legat de mulțumiri. Acestea se îndreaptă mai întâi către cei doi oameni din familia mea – soția mea și fiica noastră – care privesc toată aventură legată de scris uneori cu ironie, alteori cu încântare, dar cel mai des cu încurajare.

Îi mulțumesc Rodicăi Ciorănică și lui Sergiu Gavriliță că m-au adus aici și mi-au dat ocazia să vorbesc despre oameni și despre cărți.

Și mulțumesc echipei mele de la „URMA ta” și echipei lor de la „VIP Magazin”.

Plus, bineînțeles, oamenilor care mi-au cumpărat cărțile, le-au citit și le-au spus și altora că merită.

Atunci când este vorba despre cărți, Moldova este o țară nemaipomenită. În fiecare casă sunt cărți. În unele chiar 36. Și mă bucur că le citim, le scriem și le jucăm…

Continuă să citeşti »

Taguri: , ,

« Articole mai noi - Articole mai vechi »