Feed on
Posts
Comments

Astăzi asta s-ar numi workshop de creativ writing. Cu elemente de debate club și public speaking. Și mentorat cu multă dragoste. Pe atunci însă asta se chema, în satul Micleușeni în anii 70-80 ai secolului trecut, foarte simplu. Cenaclul ”Muguraș”. Opera omnia a învățătorului basarabean Mefodii Terguță.

Iar până să se nască nepoțica lui în generația lui Harry Potter erau încă vreo două decenii.

Cartea ”Cenaclul literar ”Muguraș”, cu numele lui Mefodii Terguță pe copertă, a văzut lumina tiparului la editura ”Lumina” de la Chișinău, într-un volum subțire de 68 de pagini, în îndepărtatul an 1982, la puțin timp după ce profesorul a plecat la cele veșnice și nu a reușit să se bucure de mugurii care au dat în floare.

Dacă este cumva posibil ca eroul unui eseu despre profesorul pe care îl admiri cel mai mult să fie un dascăl pe care nu l-ai întâlnit niciodată în viață, ei bine, atunci profesorul meu cel mai drag, mentorul meu este Mefodii Terguță. Dintr-un motiv care nu se înscrie în structura unui eseu de tip argumentativ. Este tatăl fetei celea – care surâde în toate fotografiile din copilărie, iar în cele alături de tata chiar râde în hohote – și care a devenit într-o bună zi soția mea. Și ziua aceea a fost chiar o zi bună, minunată. Zi și tu, Aurelia…

De la stânga la dreapta: Parascovia Mihailovna, Rodica, Aurelia și Mefodii Gheorghevici.

Poate că, dacă era profesor, să zicem, în satul în care m-am năsut, Recea, fostul județ Bălți, numele lui l-ar fi purtat o stradă, fiindcă din vara anului 2018 o stradă acolo a fost numită în cinstea unui eminent învățător din localitate, altă stradă este consacrată memoriei primului director de grădiniță, alta – fostului director de școală și așa mai departe. Și mergi pe ulițele satului ca să-l saluți cu o ușoară înclinare de cap pe învățătorul de pe placa cu numele străzii, apoi pe celălalt. Cum să nu le placă…

Sau poate că, dacă Mefodii Gheorghevici ar fi fost profesor de limba română într-un alt sat, sigur că gimnaziul ori liceul din localitate i-ar fi purtat numele, așa cum s-a întâmplat în alte sate care-și cinstesc, cu ce pot, înaintașii. Gimnaziul ”Constantin Tănase” din Nemțeni. Liceul ”Grigore Vieru” din Briceni. Liceul din Micleușeni nu a reușit încă să devină Liceul ”Mefodii Terguță” pentru că din acest an a devenit, din lipsă de copii, gimnaziu.

Iar copiii de la școala din Micleușeni și din alte sate din Nisporeni pe care i-a îndrumat demult pe calea scrisului și a omeniei în cenaclul literar ”Muguraș” sunt astăzi mai în vârstă decât era pe atunci profesorul, mentorul lor. Și probabil cu toții își amintesc cu nostalgie pentru adolescență și cu simpatie pentru învățătorul lor acei ani fragezi în care erau mugurii care aveau sa devină copaci. Iar cenaclul era ceea ce azi se numește club de lectură și de scriere creativă.

Cu ceea ce a creat mai bun în fulgerătoarea sa viață, profesorul de română Mefodii Terguță este și mentorul meu. Că cine sunt mentorii? Opușii dementorilor din cărțile seriei ”Harry Potter”. Dacă dementorii sunt creaturile care se hrănesc cu fericirea oamenilor, mentorii, dimpotrivă, oferă fericire oamenilor.  Iar fericirea pe care mi-a dat-o Mefodii Gheorghevici este fiica lui, soția mea, care se pricepe la plante, la copaci și la oameni.

De la dreapta la stânga: Aurelia, Mia și Igor. 2002.

Și este prima oară în viața noastră comună când îi spun pe nume cum doar tatăl ei o dezmierda.

Auraș.

Igor Guzun

#100denume

www.bunatate.ro

Igor Guzun este scriitor și director al Agenției de PR și publicitate de la Chișinău „URMA ta”. Cele mai recente cărți scrise sunt „VINIL”, „BINE” și „Adio, lucruri”. Iar cele mai recente cărți citite sunt o bibliotecă.

Taguri: , , ,

Ierbar

De asta puneam cu mulți-mulți ani în urmă o floare între-o carte, ca într-un ierbar.

Ca s-o găsim astăzi, iar cartea să miroase încă a copilărie.

Taguri: , ,

Speranța

Speranța este tot ce ne rămâne după ce se termină chibzuința.

Speranța nu moare înainte de a fi transmisă de la părinți la copii și de aceștia mai departe la propriii copii. Care-și numesc copiii Speranța sau Nedejda.

#vipmagazinla14ani
Fotografie de Igor Schimbator

Taguri: , ,

Gândirea

Ura! A venit canicula! au strigat, ușor inadecvat, elevii la începutul verii. Bucuria lor însă nu a fost împărtășită cu entuziasm de noi, ceilalți, adulții, care nu vedem prea multe vești bune legate de apropierea toamnei.

Toamna se numără nu doar bobocii, ci și zilele rămase până la următoarea vacanță de vară, credem noi că se gândesc copiii.

Ei, care vor continua să meargă la licee teoretice când pentru viața adevărată au nevoie să poată să facă ceva concret, nu teoretic. Ei, care sunt mai deștepți decât noi. Cu o generație. Și cu un model de iPhone.

De ce este importantă gândirea critică, ne vor explica, pe un ton didactic, teoreticienii.

Creatoare, da. Laterală, da. Adecvată, da. Sau chiar fără nici un fel de calificativ. Pur și simplu, gândire. Dar gândire critică, nu… Continuă să citeşti »

Taguri: , ,

Nimic

Nimic nu se compară cu mirosul de ceară al lumânărilor de la mănăstirea Vărzărești.

Nimic nu putem face ca lumea fără soțiile noastre, nici măcar o listă de cumpărături. Nici măcar cumpărăturile.

Nimic nu ne exasperează mai mult decât visul în care nu reușim să învățăm poezia pentru lecția de mâine.

Nimic nu este mai optimist decât o dimineață de după alegeri.

Nimic nu ne emoționează mai tare ca amintirea primului sărut.

Nimic nu ține mai puțin ca un curcubeu. Poate doar acest clipit din ochi care se cheamă viață.

Taguri:

PARA O BEM & PARA O MAL
Traducere în portugheză și voce de Stella Verega

Partimos pratos para o silêncio acabar
E logo vemos na escuridão ou o sorriso do outro, ou sua gratificação.

É muito melhor amar do que definições do amor procurar
E se está a sentir-se mal também é bom, porque ainda algo a sentir está.

E neste caso temos todos uma firme posição:
Sentimos o mesmo e com a epiderme, e com o coração.

E como no crepúsculo da noite as melodias se transformam em veludo,
No teu traje lindo, de mãos dadas, me sinto um sortudo.

📚

LA BINE & LA RĂU

Spargem blide ca să rupem tăcerea.
Și vedem în întuneric zâmbetul celuilalt sau plăcerea.

E mai bine să iubim decât să căutăm definiții pentru iubire.
Cât ne simțim rău e bine pentru că mai avem simțire.

În această privință avem o poziție fermă:
Simțim aceleași lucruri cu inima și cu epiderma.

Iar atunci când melodiile, precum ziua cu noaptea, se îngână,
Mi-e de-ajuns să fii într-o ținută de seară ținută de mână.

Igor Guzun, „Adio, lucruri” (Editura Cartier, 2018) ::: https://goo.gl/LH95yy

Animație de Corneliu Comendant

Fetele au fluturi în stomac. Mari. Iar băieții – mici.

Stări

Scriitorii de ieri și de azi parcă și-au scris statusurile pe Facebook atunci când și-au intitulat cărțile.

Ca și cum ar fi vrut să-și facă mai atractive cărțile de pe lista de lecturi pe vară a generației minunate de adolescenți a fiicei mele.

Franz Kafka. Simt „Greața”.

Jane Austen. Simt „Mândrie și prejudecată”.

Irving Stone. Simt „Agonie și extaz”.

Camil Petrescu. Mă simt contrariat „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război!”.

Anthony Doerr. Mă uit la „Toată lumina pe care nu o putem vedea”.

Charles Bukowski. Mă uit la „Femei”.

Ransom Riggs. Citesc „Biblioteca Sufletelor”.

Lev Tolstoi. Ascult „Sonata Kreutzer”.

Elif Shafak. Beau „Lapte negru”.

Elizabeth Gilbert. Mănânc. „Mănâncă, roagă-te, iubește”.

Hermann Hesse. Mă joc. „Jocul cu mărgele de sticlă”.

Louis-Ferdinand Céline. Călătoresc la „Călătorie la capătul nopții”.

Jules Verne. Călătoresc „Ocolul pământului în optzeci de zile”…

Continuă să citeşti »

Taguri: ,

Jucăriile

Iarba cosită astăzi nu mai miroase a iarbă cosită, ci a benzină de motocoasă.

Euro-coasa a intrat în viața noastră modernă, așa cum intra cuțitul în pâine cu mult înainte ca lumea să cumpere pâinea feliată.

Orașul miroase când a stație de epurare, când a flori de tei. Și ce repede trec acum anotimpurile, aici unde peste noapte puful de plop se transformă în fulgi de nea, spre regretul pantofilor care se uită cu invidie la sandale și imediat la cizme în așteptarea unor timpuri mai încete în care vor fi scoși din cutii și purtați pe stradă.

Copiii se nasc deodată deștepți și își educă părinții care privesc gadgeturile deopotrivă neajutorați și fascinați. La fel o făceau cu o generație în urmă copiii care se uitau încântați la degetele părinților care prezentau adevărate numere de magie atunci când mulgeau vaca, împleteau un fular sau transformau cu un cuțit și câteva mișcări sigure o creangă într-un fluier.

Acum fluierul este mai mult al arbitrului decât al artistului. Iar marii înaintași sunt astăzi nu Alexandru Ioan Cuza sau Nicolae Bălcescu, ci Ronaldo și Messi. Cu regret, pentru unii. Cu neștiință, pentru ații…

Continuă să citeşti »

Taguri:

Nu mai trebuie să povestești, trebuie să faci.
Dacă ajuți un om, taci.

Ce sens are să-ți pui pe wall colțunașii?
Îți poți iubi – fără să strigi – copilul și nașii.

Știu că știi și altceva decât Îmi place, Ador, Îmi pare rău.
De exemplu, să nu postezi nimic din ce e al aproapelui tău.

Ce tare ești când scrii comentarii și stări
Tu, care intri mai rar în librării decât în setări!

Dar partea bună în povestea asta de pe Facecarte
E că statusurile lungi te îndeamnă Citește mai departe…

Taguri: , ,

« Articole mai noi - Articole mai vechi »