Feed on
Posts
Comments

Mă gândesc, în aceste zile cu ninsoare, la oamenii care au deja un brad în casă, şi nu doar în ajunul sărbătorilor de iarnă, ci în fiecare zi. Printre aceşti nişte oameni se numără, de exemplu, Angelina Jolie şi cei şase copii ai ei: Maddox, Pax, Zahara, Shiloh, Knox Leon şi Vivienne Marcheline. Cu toţii au împreună propriul brad – pe Brad Pitt, soţ şi tată – şi am anunţat deja această observaţie, alaltăieri, pe Facebook.

Şi detaliez. Dacă la noi, în poezia lui Hasdeu, „măreţul brad… stă verde-n orice vreme!”, la ei, în cuplul Brangelina, frumosul BRAD e blond în orice vreme şi poate de asta a fost de două ori „cel mai sexy bărbat din lume”, văzut însă recent cu un început de barbă, ca să aibă ghimpi.

Ferice, deci, de oamenii care au acasă, în orice anotimp, un brad: verde, blond, cu ghimpi etc.

Şi mă gândesc aici şi la omul care, în ajunul sărbătorilor de iarnă, ar putea să se uite în jur şi să se întrebe: „Oare pe cine să mai decorez?”. Şi, fireşte, va decora bradul. Scriu însă cu admiraţie despre această situaţie şi despre oamenii decoraţi în decembrie, pe care îi cunosc, pentru că mai des comunic cu ei: pictorul Lică Sainciuc („Ordinul de Onoare”) şi formatorul Iosif Moldovanu („Meritul Civic”). „Merită”, cum ar zice bunelul meu, care, apropo, avea şi o emisiune preferată la radio, „Microfonul cu ghimpi”. Câte conotaţii ar avea acum, în lumina evoluţiilor politice din ultimul timp, titlul acestei emisiuni – „Microfonul cu ghimpi”!

De la ghimpi înapoi la brad. Mă gândesc în continuare la oamenii pe care i-am cunoscut în viaţă sau am auzit de ei şi au în nume un brad sau mai mulţi brazi.

Pe Radu BRADU l-am întâlnit atunci când făcea sportul la televiziune şi l-am revăzut, la Externe, iar apoi am jucat împreună câteva partide de ping-pong şi a fost aproape egalul meu: nu pentru că aş fi eu aşa de extraordinar la această probă, ci pentru că joc rar şi astfel există o probabilitate mai mică să întâlnesc adversari puternici. Puternici ca Bradu.

Pe un alt om, însă cu mai mulţi brazi în nume – Algirdas Braz-auskas – l-am urmărit la televizor, pe ultimul drum, când eram în Lituania şi ţara îşi lua rămas bun de la fostul său preşedinte şi prim-ministru. Ceea ce m-a surprins şi am admirat atunci la lituanieni a fost mai întâi strângerea lor din umeri, când vedeau pe ecrane imaginile de arhivă şi-i întrebam despre omul acesta, Brazauskas, înalt, cu adevărat, ca un brad. Este semnul că politica nu este primul lor interes în viaţă. Iar atunci când auzeau numele şi înţelegeau despre cine este vorba, arătau mult respect şi apreciere, ca pentru mai mulţi Brazi-auskaşi.

Şi din Lituania în Brazilia, din viteza scrisului pe laptop. De ce Brazilia? Pentru că este ţara cu cei mai mulţi brazi în ea – BRAZI-lia. Acolo Brad Pitt s-a aflat împreună cu Angelina Jolie pentru filmările în „Oraşul pierdut Z”. Astăzi pun punct aici cu Z.

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu