Feed on
Posts
Comments

La noi în sat, atunci când mergi la biserică, poţi lua cu tine sau scrie acolo două foiţe: una la slujbe pentru răposaţi, alta pentru cei vii.

Am luat cu mine, miercuri, la lansarea cărţii „LA BLOG. Feat-uri de Sergiu Beznițchi & Igor Guzun”, cea de-a doua listă, cea cu sănătate şi mulţumiri.

Mulţumesc părinţilor, pentru că am ajuns aici: mamei mele Vera, care este acum sus – de la ea am învăţat, cred, să-mi placă să muncesc, şi tatălui meu, Dumitru, de la care am auzit primele jocuri de cuvinte în viaţă.

Mulţumesc familiei mele: soţiei Aurelia şi fiicei Mia, pentru că toate expresiile care au încăput în carte sunt şi meritul lor, pentru că le-au aprobat, căci le-am testat mai întâi pe ele. Le mulţumesc pentru că m-au aşteptat, deseori, atunci când poate trebuie să fac lucruri mai potrivite.

Mulţumesc echipei mele de la „URMA ta”, care fac Stiripozitive.eu: au contribuit şi ei, fiecare, la crearea acestei cărţi.

Îi mulţumesc lui Ion şi tipografiei „Bons Offices”, care au tipărit, cu inima deschisă, această carte, care arată şi miroase frumos. Îi recomand, nesilit de nimeni, pentru tot ceea ce înseamnă tipar. E clar că ei fac multe lucruri bune – sădesc copaci, au grijă de natură, dar cel mai bine tipăresc. Ei tipăresc uneori în gălăgie, pentru ca lumea să poată citi în linişte…

Îi mulţumesc lui Victor, care se ocupă de versiunile on-line ale cărţii ca să fie compatibile pe toate platformele pentru cumpărături Internet. Cartea „LA BLOG” este deja disponibilă în format eBook pe Bestseller.md, iar banii din vânzările cărţii – ne-am angajat împreună cu Sergiu Bezniţchi – vor fi folosiţi pentru cauze sociale.

Îi mulţumesc lui Alexandru că mi-a făcut, acum câţiva ani, această poză de pe copertă şi de atunci nu-mi mai pun întrebarea ce poză de profil mi s-ar potrivi. E buna asta pentru câţiva ani înainte.

Îi mulţumesc lui Sorin şi echipei sale pentru că susţine ideea Stiripozitive.eu, iar logoul portalului este şi pe carte, ca un semn al lucrurilor făcute interesant şi, poate, bine.

Mulţumesc speakerilor şi oamenilor care au venit şi au cântat la eveniment, la fel nesiliţi de nimeni: mulţumesc pentru Georgeta, Silvia şi Viorel.

Mulţumesc oamenilor din grupul WWW – Andrei, Irina, Liviu – pentru că s-au implicat şi au făcut spectacol de fotografii şi cuvinte chiar în timpul lansării.

Îi mulţumesc lui Sergiu pentru că prin înflăcărarea lui m-a făcut să cred că din nişte texte scrise împreună timp de câţiva ani poate ieşi ceva – o carte din tipare.

Mulţumesc celor care au aplaudat – pe viu sau on-line – această carte şi s-au implicat în promovarea ei.

Poate că în celelalte zile ale vieţii sunt chiar mai sobru şi mai încruntat decât în fotografia de pe copertă. Iată de ce am consacrat seara lansării cărţii „LA BLOG” şi copilului care stă ascuns în dosul pieptului.

Şi dacă simţiţi că aveţi şi voi unul pe-acolo îl puteţi trage puţin de urechi, în sus, să se bucure. Pentru că în fiecare bucurie stă ascunsă şi o carte: book-urie.

Şi ce privilegiu am avut acolo să începem chiar de miercuri ziua de joi, cu îndemnul Enjoy!

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu