Feed on
Posts
Comments

Mingea are bucată de geam în ea: min-gea.

După ce am descoperit asta, am rememorat toate mingile pe care le-am rupt în bătaie, pe vremuri, pe terenul şcolii, împreună cu Edic, Ionel, Ghena, Vitalic, Igor, Oleg sau Tolia. Au fost şi multe geamuri – chiar dacă mai puţine decât mingi rupte – care s-au întâlnit cu mingile noastre, ca să rămână bucăţi şi din unele şi din altele.

Acum, când încerc să lipesc într-un singur cuvânt, peste ani, din a-min-tiri, jumătatea rămasă de min- cu bucata rămasă întreagă de gea-: min-gea, înţeleg de ce îmi place şi acum să joc fotbal. Este pentru mine singurul sport în care nu mă pot gândi la altceva decât la ceea ce fac atunci.

Când înot, când joc ping-pong sau când alerg, mă surprind cu gândul la altceva decât la ceea de fac. În fotbal – nu. Cum să joci fotbal şi să ai în minte griji cotidiene, cuvinte şi fraze, bucurii care te aşteaptă acasă şi acelea sunt cu adevărat bucurii sau planuri de viitor?

Asta este, cred, explicaţia de ce încă joc înaintaş, la vârsta mea înaintată, cu Victor, Alexandru, Vitalie, Cornel sau Sorin.

Iar aici de la Sorin până la Sorina nu este decât un pas. O pasă de gol.

Şi, ca să mă dau de gol, voi mărturisi că în acest an, pentru prima dată în viaţă, am urmărit o Cupă Mondială la Fotbal feminin. Iar una dintre impresiile cele mai puternice din acest campionat feminin a fost pentru mine comentariul Sorinei: “Brazilia va da piept cu echipa Statelor Unite, iar Suedia va întâlni Australia”.

Asta este cred diferenţa dintre a juca fotbal şi a privi fotbal. Privitul de duce cu gândul altundeva. De exemplu, la un stop pe piept într-un meci al fotbalistelor.

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu