Feed on
Posts
Comments

„…Iar pretutindeni vedeai o mulţime de români, iugoslavi, MOLDOVENI, dominicani, ecuadorieni, ruşi şi asiatici”. Sunt cu toţii locuitori ai Madridului, care se regăsesc pe paginile cărţii scriitorului peruan Mario Vargas Llosa, „Rătăcirile fetei nesăbuite”, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură 2010.

În 2006, la vârsta de 70 de ani, Vargas Llosa publică primul său adevărat roman de dragoste, „Rătăcirile fetei nesăbuite”. O poveste despre bucuria şi chinurile unei iubiri, urmărită timp de 4 decenii, pe 3 continente. Acum câteva zile, în discursul său rostit cu ocazia decernării Premiului Nobel, Llosa afirma că scriitorii fac ficţiune pentru a putea „trăi cumva multele vieţi pe care am vrea să le avem” – o mărturie care se referă şi la „Rătăcirile fetei nesăbuite”.

După itinerarul acestei iubiri se poate învăţa geografia: personajele ajung la Lima, Santiago, Havana, Paris, Tokio sau Madrid. Iar cronica lumii postbelice, care se regăseşte în acest roman – cu menţiuni despre vremurile în care „nimeni nu vorbea încă de SIDA” – poate fi citită ca pe o lecţie de istorie, în care este loc şi pentru sentimente umane.

Cine este Ea în acest roman de dragoste? Este Lily, „o fată nesăbuită”, pe care El o compară „cu Fecioara Maria”, „mai frumoasă şi mai apetisantă decât Claudia Cardinale, Brigitte Bardot şi Catherine Deneuve la un loc”. Atunci când personajele se reîntâlnesc la sfârşitul romanului, Lily este femeia „care pentru prima oară în viaţa ei de 48 de ani avea toate actele în regulă”.

Cine este El în „Rătăcirile fetei nesăbuite”? Este Ricardo, „băiatul bun”, interpret la UNESCO, cu stilou Montblanc în buzunar şi autor de traduceri din Bunin, Tournier sau Turgheniev. La 54 de ani o regăseşte pe Lily, după ce, timp de aproape 4 decenii, o pierde şi o reîntâlneşte de mai multe ori, mereu sub un alt nume.

Geografia şi istoria acestei iubiri cuprind împreună, în peste 300 de pagini, Lima burgheză a anilor ‘50, Parisul revoluţionar din anii ‘60, Londra hippy din ‘70 şi Japonia modernă. Contabilitatea acestei iubiri încape însă într-o singură cifră: la rubrica unde se înscriu veniturile se află cele „37 de zile, în care ea s-a purtat ca o soţie model”. Apoi Ea a murit, iar înainte de asta l-a rugat pe El să scrie povestea lor de dragoste. Recunoaşte că ţi-am dat un subiect de roman” – este ultima replică din iubirea povestită de Vargas Llosa în „Rătăcirile fetei nesăbuite”.

Despre rătăcirile vieţii sale adevărate, Mario Vargas Llosa spune astfel într-un interviu: „Nu m-aş întoarce în politică”. În 1990, Llosa a pierdut alegerile pentru preşedinţia Republicii Peru; a câştigat însă o experienţă, relatată apoi în volumul „Peştele în apă”. În 2010, Llosa obţine Nobelul pentru Literatură anume pentru „cartografierea structurilor puterii”.

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa este cunoscut astăzi, la 74 de ani, ca unul dintre cei mai importanţi autori contemporani. A scris „Casa verde”, „Mătuşa Julia şi condeierul” sau „Paradisul de după colţ”. Atunci când a fost întrebat care sunt cărţile sale de care se simte cel mai apropiat, Vargas Llosa a dat două titluri: „Conversaţia la Catedrala” şi „Războiul sfârşitului lumii”. „Dintre toate cărţile mele, cu astea aş vrea să rămân” în istorie, spune, făcând parcă un bilanţ contabil, Don Mario.

Astăzi geografia celebrităţii lui Mario Vargas Llosa poate fi refăcută după oraşele ale căror universităţi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa: Lima, Caracas, Malaga, Puerto Rico, Madrid, Paris sau Oxford şi multe altele.

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu