Feed on
Posts
Comments

Noi, ăştia care suntem mai adulţi, ne gândim iarna, în primul rând, la lemne, cărbuni, căldura din calorifere, preţul gigacaloriei. Dar viaţa echilibrează această îngrijorare a noastră cu bucuria copiilor pentru zăpada de afară.

Noi, ăştia care suntem mai adulţi, ne gândim iarna, în primul rând, la lemne, cărbuni, căldura din calorifere, preţul gigacaloriei.
Dar viaţa echilibrează această îngrijorare a noastră cu bucuria copiilor pentru zăpada de afară.

Şi, privind în jur, cu ochi de copii, vedem ce locuri frumoase avem, ce peisaje fermecătoare ni se deschid. Şi mai vedem ce tineri excepţionali avem – cei care se întorc acasă din străinătate în vacanţă sau cei care învaţă şi reuşesc aici.

Şi mă gândesc acum iarna că noi ne putem afirma – ca oameni şi ca ţară – nu prin ceea ce avem, nu prin ceea ce consumăm, ci prin ceea ce facem.

Că tot iarna este un anotimp în care s-a născut Eminescu, să exemplificăm cu el. Eminescu a devenit mare nu prin ceea ce a avut, ci prin ceea ce a creat.

A fost cel de-al 7-lea copil, s-a fotografiat doar de 4 ori – şi azi nici n-ar avea poze de ajuns ca să le pună pe Instagram să devină popular, iar preţul primei sale cărţii de poezii a fost modest – de 4 lei.

Eminescu a devenit mare prin ceea ce a făcut în limba română pentru toţi noi, cei care o vorbim – o limbă în care lucrăm, visăm, dar în care ne vine mai greu să înjurăm dacă, de exemplu, ni se întâmplă să cădem pe trotuarul necurăţat…

Noi contăm nu atât prin numărul cărţilor citite, dar mai ales prin ceea ce am făcut după ce le-am citit.

Şi suntem mai oameni nu prin ceea ce le-am făcut rău neprietenilor noştri, ci prin ceea ce le-am făcut bun, împreună cu prietenii noştri, unor oameni pe care îi cunoaştem sau nu-i ştim.

Versiunea video a acestor „Reflecţii de iarnă” la TV Moldova 1 este AICI.

Ştiţi, m-a impresionat mult, poate la fel ca pe voi, exemplul acela al cafenelelor din unele oraşe europene în care un om care intră poate plăti două cafele – una pentru el şi alta în aşteptare, pentru un om fără adăpost care intră să se încălzească.

Şi atunci când le-am împărtăşit această impresie colegilor mei, unul dintre ei mi-a spus: „E cumva la fel ca în satul tatălui meu”. Acolo, atunci când erau culese merele în livadă, erau lăsaţi neculeşi câţiva pomi, cei de la drum, pentru drumeţi.

Cred că atâta timp cât asemenea exemple mai sunt ţinute minte, avem şanse să mergem mai departe, ca oameni şi ca ţară.

Important este să le înmulţim astăzi.

Şi atunci iarna de acum ne va bucura ca în copilărie.

Pentru că în copilărie deveneam mari nu prin ceea ce aveam, dar prin ceea ce învăţam şi prin ceea ce făceam.

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu