Feed on
Posts
Comments

De la proverbialele „Ai carte, ai parte” și „Cine știe carte, are patru ochi” până la mai noile „Ochii care nu se văd se uită. Într-o carte” sau „Dă-te la o carte”, limba română ne oferă atâtea ocazii ca să strecurăm între două vorbe și o carte. Și atunci nu doar vorbele, ci și persoanele devin, poate, înțelepte.

Adevărul este întotdeauna la mijloc. La mijlocul cărții.

Apa trece, cărțile rămân.

Banii n-au miros, dar cărțile au. Chiar arome.

E drept, cu o floare nu se face primăvară. Dar cu o carte, sigur.

După război, mulți eroi în cărți. Numai peste 500 în „Război și pace” de Lev Tolstoi.

Nu haina îl face pe om, cartea. Heine. Goethe.

Ziua bună se cunoaște de dimineață. Ca o carte după autor și copertă.

Cine caută, găsește. Timp pentru o carte.

Nu vasul, dar ce pui în el miroase. La fel e și cartea.

Capul plecat spre lectură sabia nu-l taie…

Dar din dar se face bibliotecă.

Fă-te frate cu cartea până treci clasa.

Cine se scoală de dimineață, la carte ajunge.

Mai bine mai târziu, decât nici o carte.

Cine nu încearcă, nu câștigă. În cărți.

Scopul scuză mijloacele mass-media. Scuzați, asta nu e despre cărți. E despre presă. Iar despre asta altă dată.

Comments

Lasă un comentariu