Feed on
Posts
Comments

După ce am titrat pe www.stiripozitive.eu „Scriitorul Doru Ciocanu transmite din Canada dovada că Marx n-a murit” şi subiectul a fost difuzat mai departe de HotNews.md, Point.md şi Clic.md cu titlul „Senzațional! Karl Marx este viu şi nevătămat”, s-a interesat şi fiica noastră: „Tata, cine e Marx?”.

Să-i spun că a scris „Capitalul”? Că a fost, împreună cu Engels, înaintea lui Lenin? Că a descoperit, se pare, teoria plusvalorii? Că exact în ziua în care am comunicat lumii, la 14 martie 2012, o veste bună – „dovada că Marx n-a murit” – s-au împlinit exact 129 de ani de la moartea lui Karl Marx? Că a fondat marxismul? Că este, de fapt, filozof şi gânditor? etc…

Şi până m-am gândit la răspunsul potrivit pentru întrebarea: „Tata, cine e Marx?”, fiica mea l-a căutat pe Marx pe Google şi a ales de acolo explicaţia cea mai exactă pentru întreaga ei generaţie care a crescut cu Harry Potter.

Karl Marx este „Cel-al-cărui-nume-nu-trebuie-rostit”.

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu