Feed on
Posts
Comments

În ajun de Eminescu, ne gândim la poeţi. Şi, dintre toţi aceştia – astăzi, în primul rând, la Eminem.

Există voci care afirmă că Eminem este cel mai mare poet american. Dacă o fi aşa, s-ar putea întâmpla ca multe dintre afirmaţiile despre Eminescu să fie valabile şi în legătură cu celebrul rapper american.

Eminem este luceafărul poeziei americane.

Eminem este în literatura americană poetul nepereche a cărui operă învinge timpul, după cum ar fi putut afirma un George Călinescu american.

Eminem este un Beethoven al rap-ului american, care dă frâu liber sentimentelor şi întâmplărilor nefericite ce i-au ocupat toată copilăria.

La fel cum Eminescu este un reper fundamental al culturii române, Eminem este un rapper fundamental al culturii americane. Pentru că Eminem este expresia integrală a naţiunii americane, cum ar fi spus un Constantin Noica american.

Ce a fost şi ce a devenit Eminem este rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic în a sa proprie fiinţă încât să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc, cum ar fi explicat, poate, un Titu Maiorescu american.

Eminem este omul cu cel mai american destin: luptător trădat de prieteni şi geniu înfrânt de manualele de literatură, ar fi putut spune un Andrei Gheorghe american, avocatul lui Eminem în lupta pentru „Marii Americani”.

Eminem este dintre acei puţini oameni, care nu sunt meniţi a vieţui în societate, pentru că nu-şi află semeni, ar fi putut spune un Ioan Slavici american, prietenul lui Eminem.

Eminem este chipul infinitului din noi, ar putea exclama americanii, la fel ca Adrian Păunescu despre Eminescu.

Igor Guzun & Sergiu Beznițchi
LA BLOG, 2014

#lablog #eminescu #eminem

Comments

Lasă un comentariu