Feed on
Posts
Comments

Domnul cu ochi mijiți avea o țară tânără la picioare pe care o străbătea în lung și în lat ca să-i ajute pe oamenii săraci să iasă din nevoi și să-și construiască o viață nouă. Iar atunci când a ajuns în nord, în satul Sauca, aflat la vreo 200 de kilometri de Chișinău, a vorbit cu moș Ignat, care nu avea nimic, nici măcar o haină bună să îmbrace, doar o casă pustie și copii flămânzi.

Peste decenii s-au înmulțit și dovezile că pe acolo într-adevăr a fost domnul cu ochi mijiți. Căci altfel cum ar fi ajuns în sat, încă demult, și electricitatea și ale semne ale progresului, zicea atunci lumea. Iar când a povestit întâmplarea aceasta unui bărbat de la Chișinău care are acum o stradă ce-i poartă numele, bătrânul – moș Ignat – a făcut și el ochii mici, exact ca domnul cu ochii mijiți.

Peste mai mulți ani, într-o altă localitate a țării, la Codreni, în sud, a fost observat un domn în trenci, care i-a ajutat, cu mâinile sale încă sângerânde, unei bătrâne la muncile câmpului. Domnul purta trenci, mărturisește cel care a povestit acest fapt, avea în picioare sandale, de modă veche, și nu a intrat în casă, pentru că femeia nu a reușit să măture dimineața și i-a fost rușine să-l invite.

Spre seară domnul în trenci a întrebat când vine trenul din Chișinău și cum să ajungă cu autobuzul până la gară, că și după asta are încă un drum lung de făcut. Domnul a plecat simplu, cum pleacă multă lume din țară și poate că femeia în vârstă ar fi uitat acea zi, cum li se întâmplă uneori bătrânilor, dar un detaliu neobișnuit i-a atras atenția atunci când urmărea cum autobuzul cu geamul întredeschis se îndepărta în amurg de satul Codreni…

Iar în una dintre zilele de vară în exact deceniul acela în satul Recea, pe câmpul de la marginea localității, pe dreapta când mergi spre Bălți, era așteptat un domn cu pălărie. Și parcă roada era frumoasă în ultimii cinci ani atunci – de 10 tone de porumb la hectar – și parcă conducătorii gospodăriei aveau și alte reușite de adus la cunoștință oaspetelui, dar când vine, în anii ’78-79, un demnitar de la Moscova, domnul în costum, într-un sat din Moldova, nimic nu este simplu, totul este imprevizibil. Și ce adânc este șanțul care desparte acolo asfaltul de lanul de porumb!

Domnul în costum o coborât din mașină și, înainte de a-i saluta cu o strângere de mână pe oamenii care-l așteptau în soare, a simțit un miros plăcut de lemn proaspăt rindeluit. Iar când s-a îndreptat spre lanul de porumb pentru inspecție, a văzut puntea de lemn recent construită și a ocolit-o. Cu un picior a pășit în șanț, iar cu celălalt a ieșit în câmp și și-a continuat munca de demnitar, adresând întrebări, dând indicații.

Înainte să urce în mașină, domnul și-a scos pălăria: nu în fața roadelor de pe câmpul de la Recea, dar pur și simplu să se facă mai comod în acea zi de vară cu cer senin. Și deodată s-au întunecat puțin frunțile sătenilor. Nu erau nori, era o pată mică pe chelia domnului cu pălărie, pe atunci secretar însărcinat cu agricultura.

Domnul cu pălărie era Mihail Gorbaciov din amintirile povestite la Recea de tatăl meu.

Domnul în trenci era Iisus Hristos, cel căruia îi ieșise afară aura, pe-un sfert, prin geamul întredeschis în poezia „Legendă hagiografică din secolul XX”, scrisă de Nicolae Dabija.

Iar domnul cu ochii mijiți era Vladimir Ilici Lenin dintr-o poezie de Petru Zadnipru.

De ce vă spun toate acestea? Pur şi simplu îmi place să repovestesc unele cărţi citite şi, mai ales, unele cărţi nescrise, pentru care am o dragoste filială.

Sunt bibliotecarul filialei. Şi aş fi încântat să mi se spună domnul cu cartea în acea fericită zi în care asta va da Domnul în trenci.

Igor Guzun

#igorguzun
#biartbooth #NaturaDinNoi #neluplaton

Comments

Lasă un comentariu