Feed on
Posts
Comments

Ce-am putea face cu îmbinarea de litere .MD, domeniul Republicii Moldova?

Am putea, de pildă, exclama MDa, după exemplul exclamaţiei mai sonore UA, care este domeniul Ucrainei. Acolo, de fapt, toţi copiii care se nasc strigă mai întâi domeniul ţării UA! UA! şi apoi rostesc celelalte cuvinte: mama, tata, soro…

Iar motivul unui MDa al nostru oarecum rezervat ar putea fi aflarea veştii că, se pare, ţara dinaintea Moldovei în alfabetul domeniilor naţionale de nivel superior, Muntenegru, are un destin mai favorabil decât noi în era Internetului.

Organizaţia care atribuie fiecărui stat câte un cod de Internet i-a oferit Muntenegrului un domeniu foarte solicitat, .ME, pe care poate să-l concesioneze contra cost. Atâţia şi-au dorit să aibă un Youand.ME (tu şi cu mine), un Notify.ME (anunţă-mă) sau un Kiss.ME (sărută-mă)! MDa… este cool să ai îndemnul acesta Kiss.ME pe net sau măcar pe o haină. MiE, recunosc, mi-ar plăcea la vară să port un maiou cu inscripţia „oMDetreabă” şi, ca să fie clar unde este produs acest om – o explicaţie mai jos: „MaDe in MeDe”.

Ce alt cuvânt sau mesaj, mă întreb, am putea crea cu domeniul .MD, ca să exprime ceea ce se întâmplă, deseori, în Moldova? CoMeDie?
Constat, cu surprindere, că una dintre expresiile cele mai la modă astăzi în Moldova, „soro, lume”, conţine şi domeniul României, şi domeniul Muntenegrului: so.RO, lu.ME.

Şi repetăm refrenul „soro, lume”, care determină amintiri, mândrie şi implicare. Şi câştiguri? Care sunt, totuşi, cele mai mari: Moldova MD, Ucraina UA, România RO sau Muntenegru ME.

Se pare, însă, că punctul şi cele două litere de ţară din domeniul au adus cele mai mari profituri – cel puţin până acum – pentru insula Tuvalu, din Pacific, care oferă domeniul .TV, dorit de televiziuni. Acestea sunt sorţile şi câştigurile în era Internetului: unele ţări au domenii de doctor în medicină – Moldova, altele – de televiziune.

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu