Feed on
Posts
Comments

Ceas, cronometru – pentru zilele de azi? Sau clepsidră, crono-metru antic pentru vremurile de mult apuse? Timpul are atâtea și atâtea măsurători!

Alexandra din Mihăileni, Râșcani, măsoară timpul, acum la 78 de ani, când o dor picioarele și abia dacă mai poate să le împletească prin ogradă, în covoare țesute de mână. A țesut, împreună cu mama ei, 50 de covoare și sunt deja vreo 25 de ani de când l-a țesut pe ultimul. Că de-atunci are de înfruntat alte războaie – nu pe cele de țesut, ci grijile și bolile. Fiecare zi însă îi aduce câte o mică victorie. Bucuria de a mai trăi o zi cu toate grijile și împlinirile simple pe care le dă Domnul.

Așa este generația părinților noștri: ei au știut toate secretele din ațele urzelii, dar nu au auzit încă de „Urzeala Tronurilor”. Dar oare mai au timp pentru asta?

Timpul se poate măsura și în cântece, mai ales pentru generația copiilor noștri, ajunși adolescenți. „Când ajungi?”, își întreabă unul dintre ei prietenul. „Peste trei cântece cobor”, asta însemnând vreo 10 minute. „Și de ce ai întârziat?” „Ascultam Eminem”. Cântecele lui Eminem sunt mai lungi, fiecare de vreo 6 sau chiar 9 minute.

Timpul bătrânilor, de când au lăsat fumatul, se măsoară în răbdare. Până atunci era „răbdare și tutun”. Iar acum a rămas doar răbdarea. Răbdarea bătrânilor, care este singura lor putere (se măsoară și aceasta în wați? – v-ați luat din cap cu totul, că nu mai veniți!) de a aștepta în liniște.

Cineva să vină, ceva să se întâmple, ceva să treacă. Să treacă vremurile acestea, sub care suntem noi cu toții.

Cu ce se mai măsoară timpul care trece?

Cu firele de păr, tot mai albe și tot mai puține, care cad pe umeri atunci când mergi la frizer.

Cu primăverile care se adună în tinerețe, atunci când într-o felicitare la radio adaugi în buchetul vieții încă un trandafir. Și tot așa până în toamnă. Până în toamna vieții…

Și cu un cronometru dublu se mai măsoară timpul, ca la șah. Facem mișcarea, apăsăm, destinul face mișcarea de răspuns, dar tot noi suntem cei care rămânem în criză de timp, că avem atâtea și atâtea de făcut.

Cum îl vezi că trece?

Când se termină pasta de dinți în baie. Când se aprinde becul de benzină iar. Când vin din nou facturile la lumină și gaz parcă imediat după ce le-ai plătit pe precedentele. Așa trece timpul!

Așa trece timpul în ceasuri.

Iar picioarele timpului sunt picioarele noastre. Grăbite în tinerețe, mai încete și cu luare aminte – la maturitate.

Și înțelegi asta târziu, când te pomenești în fața unui perete cu ceas cu pendulă, care parcă îți arată limba ironic.

Și atunci ți pare rău că ai avut atâtea momente frumoase, dar nu ai reușit să le fotografiezi. Măcar bine că le-ai trăit.

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu