Feed on
Posts
Comments

Dar mai rămân protagonistul vieţii mele
Şi soarta-mi mai depinde de mine prea direct,
Iar uneori mă învinge o ploaie de acuarele
Şi deraiez pe linii moarte de subiect.

Iar uneori rugina mă cultivă,
Dar îmi ajunge timp spre-a evada,
Cum femeii de la poştă îi ajunge salivă
Pe a încleia câte un timbru pe fiece scrisoare a ta.

Dar mai rămân să zădăr veşniciile
Cât mai există răsărit şi sori apuşi,
Cât există secretari generali care-şi iubesc soţiile,
Cât…
infinitului i-i dor de Brâncuşi.

Şi de nutresc afecte şi intenţii
Ori simulez, neinspirat, iubiri şi stări,
Nemoartea îmi pare o exagerare a vieţii,
Iar poezia – exagerarea acestei exagerări.

Rămas în foi neînsemnat şi ruginit,
Citeţ, m-asimilează timpul-sugativă,
Căci aspiraţiile pe care le-am nutrit
Servesc posterităţii substanţă nutritivă.

Şi dacă duce-voi istoria în eroare,
Voi reveni din moarte printre vii
Într-o succintă deplasare
Să mă exclud din enciclopedii.

Igor Guzun, „De azi într-o săptămână”, 1997

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu