Feed on
Posts
Comments

Chișinău 2014

Decât să-l iubim, mai bine-l măturăm.

Decât să-i consacrăm cântece, mai bine-i asfaltăm străzile și-i numerotăm copacii să vedem câți au rămas.

Chișinău.

Ce mult mi-ar plăcea să i se potrivească titlul unei povestiri de Marquez: „În satul acesta nu sunt hoți”.

Chișinău.

Aici se află cea mai mare bancă din Moldova. Banca îndrăgostiților. Banca acuzaților.

Chișinău. Legendele lui au rămas doar pe Google Maps.

Chișinău. Aici frizează nu doar frizerițele, ci și ridiculul…

Aici strada pietonală devine monument. Al neputinței.

Aici în fiecare zi circul cu greu în trafic și tot aici n-am văzut circul să lucreze de mult.

Chișinău.

Decât să-l înjurăm sau să-l slăvim mai bine să-l tăcem și să-l facem. Mai frumos. Mai înalt. Mai curat.

Și am fi putut să începem asta chiar de la o marți.

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu