Feed on
Posts
Comments

Trei titluri care mi-au venit imediat în minte, dar pe care le-am explicat mai greu atunci, la evenimentul acela Cartego Bookstore cu Marcel Lazăr, când Teia m-a întrebat, serioasă, cum numai adolescenții pot fi – indiferent dacă este cineva dintre părinți de față sau nu, nu-i așa, doamna Antoniţa Fonari?, despre cărțile care îl pot ajuta pe un scriitor tânăr să devină scriitor, pot fi acestea, chiar dacă învățătorii noștri, Teia, nu sunt doar cărțile cu personajele lor, ci și viața cu oamenii ei: „Misterul regelui. Despre scris”, de Stephen King, „Lecții de magie. Cum să-ti cultivi creativitatea”, de Elizabeth Gilbert, și „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă”, de Haruki Murakami.

…Vezi că nu am citit încă o carte cum să fac propozițiile mai scurte și mai spectaculoase, dar sper s-o găsesc.

Oricum, sunt acolo, din câte țin minte, și mărturii despre începuturi, și despre cum să-ți găsești subiectele și inspirația, și despre cum să devii rezistent… Istoria mea personală cu acești trei scriitori este că le-am citit mai întâi cărțile (toate ale lui Gilbert și Murakami), apoi autobiografiile în care ne permit, măcar uneori, să-i privim pe acești mari scriitori peste umăr atunci când scriu.

Este faină și „On Writing”, de Charles Bukowski – mă ajută aici fiica mea atunci când eu nu pricep ceva acolo în engleză, iar când ea este ocupată cu chestiunile ei mai importante, am la îndemână ediția în rusă, „Письма о письме”. Ce idee mi-a dat cartea asta, dar sunt deja înaintat în vârstă, dar o poți realiza tu, Teia – Bukowski a adunat toate refuzurile de la ziare și edituri atunci când le-a trimis primele texte, dar nu s-a lăsat nepublicat.

Poți deschide și „Din ce este făcut un măr?” – acolo Amos Oz discută despre scris și cărți cu editoarea sa și m-am surprins la un moment dat că titlul unei cărți frumoase din copilăria generației noastre „Vrăjitorul din Oz” poate fi citit astăzi și ca „Vrăjitorul Oz”.

Cred că viața, cărțile și oamenii te pot ajuta să devii ceea și cum ce vrei să fii, încercând, Teia, mai întâi să semeni cu scriitorii sau oamenii de care îți este dragă, ca să ajungi să semeni doar cu tine. S-ar putea să existe ocazii să putem discuta despre asta și chiar să exersăm în ateliere de gândit și de scris pe care să le organizăm când se vor așeza, cum se zice, stelele, poate chiar în scurt timp.

Iar dacă scriitorii de la mine de pe perete au ajuns cu cititul aici, pot lăsa în comentarii pentru Teia și pentru alți autori în devenire titluri de cărți și câte o propoziție despre ce i-a învățat sau cu ce i-a inspirat cutare sau cutare înaintaș al nostru în ale scrisului magic. Că s-ar putea să rămânem în manuale doar cu aceste recomandări, că la răsăritul falnic al tinerilor se-nchină orice apus.

Iar dacă ei nu au ajuns aici cu lectura, amintește-mi, te rog – că pot uita la vârsta asta – să-i etichetez câte pe unul sau altul.

 

Comments

Lasă un comentariu