Feed on
Posts
Comments

Carte, pâine, vin

Am împărtășit, joi seara, într-un eveniment – „Carte, pâine, vin ” – o istorie despre paharul pe jumătate gol și despre lacrimi.

Suntem fiecare dintre noi acum la o vârstă la care putem privi atât în urmă – la ce-am făcut și cum am făcut, cât și înainte – ce vrem să facem mai departe. Și poate că marele avantaj al vârstei noastre, marea fascinație este că putem privi și putem vedea nu doar înapoi și înainte, dar și înăuntru.

Cu ce-am umplut acești ani? ne întrebăm. Care-i conținutul? Când și cu cine ne-a fost bine?

Știți, am găsit în aceste zile una dintre explicații de ce suntem pesimiști, ca oameni, în marea noastră parte.

În povestea ceea veche cu paharul pe jumătate plin și pe jumătate gol noi suntem pesimiștii care văd aproape mereu jumătatea goală.

Iar explicația mea pentru asta este că, atunci când paharul este pe jumătate plin, noi ne grăbim să-l bem ca să-l vedem gol.

De ce ne grăbim să bem repede jumătatea plină?

Încerc să răspund. Poate că ne este frică să nu pierdem și ceea ce avem, să nu ne ia cineva și puținul care este al nostru… Poate că, după ce am văzut în viața și în istoria noastră atâtea schimbări, nu mai credem că se poate împlini ceva bun.

De asta – cred la anii aceștia în care căutăm să fim împliniți – că e mai bine să avem o jumătate de pâine dar întreagă decât multe fărâmituri care cântăresc cât o pâine.

Mai puțin e mai bine.

Sau cum am zice, legat de vin, MIMI-nimalist.

Viața m-a învățat că e mai bine să citești câteva pagini, dar acesta să fie Marquez și alături să fie omul tău drag, decât cărți groase și despre nimic, tipărite pe hârtie scumpă.

Scump înseamnă nu costisitor, dar drag, prețios.

Este valabil și atunci când este vorba despre cărți, și atunci când este vorba despre vin.

Nu știu dacă acest vin este tare.

Tare îmi place. Probabil că trebuie să inventăm pentru asta butonul „Tare îmi place”.

Care să exprime emoțiile noastre legate de vin și de oamenii care vin în viața noastră și rămân aici.

Un buton care  să povestească faptul că undeva, acolo cu oameni și locuri dragi, cu un pahar de vin am trăit o fărâmă de fericire.

Eu nu pricep multe în vinuri. Dar știu că despre un vin bun se spune că este curat ca lacrima. Însă lacrimile se leagă la noi mai mult cu clipele grele. Și mai știu vorba ceea care ne îndeamnă să bem până la fund „ca să nu rămână lacrimi în pahar”.

Iar dacă întoarcem­ lacrima invers, putem vedem o inimă. Inima care înseamnă dragoste și bine. Iar inima încape foarte bine nu doar în piept, ci și în jumătatea plină a paharului.

Cu vin „Malbec”.

Fotografie de Andrei Cibotaru

Comments

Lasă un comentariu