Feed on
Posts
Comments

Cea mai emoționantă pagină a acestei autobiografii a lui Johan Cruyff – „Driblingul meu” (Publica, 2017) – este această istorie scurtă în care un mare fotbalist a fost și un mare om, puternic și sensibil.

„Când am ajuns la Washington Diplomats, mi s-a spus că la fiecare meci jucat în deplasare va trebui să țin câte o sesiune de antrenamente pentru copiii cu dizabilități. După câteva luni am spus că voiam să renunț, fiindcă oricum nu avea nici un rost. De fiecare dată când le spuneam să lovească mingea într-o direcție, ei o trimiteau în partea cealaltă”, își amintește disperarea de atunci Johan Cruyff.

Iar după ce le-a spus asta organizatorilor, aceștia l-au rugat pe Cruyff să se uite la o înregistrare video din timpul unei astfel de ședințe. „Mi-au spus să nu mă uit unde ajungea mingea și, în schimb, să privesc în ochii copilului, ochii mamei și ochii tatălui. Și să văd în ochii lor bucuria pe care le-o ofeream când loveau pur și simplu mingea, ceea ce nu mai reușiseră să facă până atunci”, scrie autorul driblingului Cruyff.

„Dintr-odată, am descoperit fericirea pe care o produceam. Am început să mă bucur de aceste ședințe; am început să văd altfel lucrurile și să gândesc altfel. În locul frustrării, aveam parte de uriașa satisfacție a ceea ce făceam… Atunci mi-am dat seama că, ajutând puțin câte puțin, pe ici și pe acolo, poți schimba viața unui copil. Iar recompensa e atât de mare, în schimbul unui efort atât de mic”, povestește Johan Cruyff în autobiografia sa „Driblingul meu”.

Cartea este și AICI >>> https://www.publica.ro/johan-cruyff-autobiografia.html

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu