Feed on
Posts
Comments

Copiii şi internetul, ştirile pozitive şi politica sunt câteva subiecte ale acestei discuţii AllMoldova cu Igor Guzun, director agenție de comunicare, profesor universitar și unul dintre 55 cei mai influenţi bloggeri din Moldova.

Ce înseamnă un internet sigur pentru copii şi cum poate fi garantată această siguranţă?

Putem influenţa în bine interacţiunea copiilor noştri cu internetul, chiar dacă nici ca părinţi, nici ca profesionişti nu vom reuşi să schimbăm prea mult conţinutul internetului. Acolo, ca în viaţă, vor exista întotdeauna pericole. Ceea ce putem face însă este să explicăm copiilor şi să-i ajutăm să folosească aceste resurse pentru dezvoltarea lor, pentru comunicare şi pentru ca, împreună cu semenii lor, să creeze ceva împreună: proiecte, bloguri, reţele, platforme.

Părinţii unui adolescent îmi povesteau cu surprindere că atunci când deschid uşa din camera copilului şi acesta este la calculator, el priveşte de fiecare dată aceeaşi imagine pe ecran – nişte brazi înzăpeziţi. “Ce au special aceşti brazi?”, se mirau ei, fără să înţeleagă atunci că tânărul era, de fapt, pe alte pagini, interesante pentru el, şi le minimaliza cu un singur click, revenind la imaginea de pe desktop.

Trebuie să înţelegem, ca adulţi responsabili ce vrem să fim, potenţialul imens al internetului şi, deopotrivă, riscurile la fel de mari ale acestuia. Şi prin exemplul propriu le putem arăta copiilor noştri că avem puterea, dacă e cazul, să depăşim dependenţa de internet; că acolo există nu doar Facebook şi Odnoklasniki; că ideile, imaginile sau experienţele pe care le împărtăşeşte lumea pe Internet ne pot inspira să creăm, să producem, să acţionăm.

Există în Moldova şi în lume milioane şi miliarde de oameni care trăiesc şi noi aflăm din ştiri doar despre cei care mor.

Pledaţi pentru ştiri pozitive, dar oricum se întâmplă multe grozăvii cu copiii, inclusiv. Grozăvii pe care e bine să le cunoaştem ca să ne putem proteja. Cum ar putea fi găsită calea de aur în reflectarea evenimentelor?

Într-un film în care moartea are chipul frumos al lui Brad Pitt, eroul lui Anthony Hopkins dă cea mai potrivită definiţie a ştirilor: “Ştirile îi ajută pe oameni să supravieţuiască”…

Există în Moldova şi în lume milioane şi miliarde de oameni care trăiesc şi noi aflăm din ştiri doar despre cei care mor. Atâţia oameni muncesc cinstit şi noi aflăm doar despre cei care o fac altfel. Poate că în relatările despre incendii, accidente, dezastre întrebările-cheie ale reporterilor nu mai trebuie să fie: “Cine-i vinovat”, “De ce?”, “Cum comentaţi”, ci mai degrabă: “Ce aţi făcut ca să nu se mai întâmple?”. Autorităţile nu trebuie să comenteze, noi aşteptăm de la ele acţiuni.

Nu ne ajută prea mult să aflăm detalii despre cum s-a întâmplat un accident sau o crimă. Ne ajută să supravieţuim informaţiile despre riscuri, despre cum să ne protejăm, despre cum responsabilii au reuşit să gestioneze o situaţie etc.

Şi, în acelaşi timp, există o viaţă dincolo de “străşnicii”. O viaţă cu oameni, locuri, lucruri şi evenimente care ne pot inspira la fapte bune. Toate acestea ne-au încurajat să concepem un site de stiri pozitive pe care ne pregătim să le lansăm. Avem pentru asta sprijinul unor oameni – Fundaţia Est-Europeană – şi încurajările colegilor şi prietenilor noştri care ne spun că “demult trebuie” şi ne întreabă “avem şi de acestea? de unde o să le luaţi?”

Iar “calea de aur în reflectarea evenimentelor” este echilibrul. Într-un reportaj realizat de Radioul Public din Canada, elementul care echilibra toate lucrurile dramatice din viaţa unor oameni – sărăcie, violenţă, abuzuri, maladii – era numele celor doi copii: Hope şi Joy, adică Speranţa şi Bucuria.

Echilibru înseamnă să relatăm faptele, dar să nu insistăm doar pe cele negative, să spunem întâi vestea bună. Echilibru înseamnă să vorbim despre fragmente de viaţă, nu de corpuri umane.

Dar ştirile despre copiii lăsaţi acasă singuri de către părinţii migranţi sunt pozitive?

Sunt pozitive veştile din care aflăm că mulţi copii singuri acasă au învăţat, de exemplu, să ducă grijile gospodăriei pe umerii lor şi reuşesc şi la şcoală; că pot gestiona banii pe care îi transmit părinţii din străinătate; că ştiu cum să se protejeze; că pot comunica pe internet cu părinţii şi i-au învăţat şi pe bunici asta; că pot face împreună o salată prin Skype cu mama aflată în Italia; că pot împărtăşi cu părinţii bucuriile şi îngrijorările.

Dacă sunt mai multe acum ştirile despre situaţiile opuse, înseamnă că ori trebuie să insistăm mai tare să găsim exemplele pozitive demne de urmat, ori să contribuim mai semnificativ – ca părinţi, ca adulţi, ca profesionişti – pentru a înmulţi comportamentele sigure ale copiilor singuri acasă.

Am văzut adolescenţi în internate care, atunci când au primit cadouri de Crăciun, au început să mănânce portocalele fără să le scoată coaja.

Există vreo statistică a efectelor eforturilor întreprinse de ONG-uri până acum pentru conştientizarea importanţei unei familii complete?

“Dacă nu ar exista statistica, nu am şti cât de bine trăim”, spune în prima sa frază unul dintre filmele mele preferate. Chiar dacă ar exista cifre despre asemenea efecte, ar trebui să le interpretăm din mai multe perspective.

Am vorbim cu copii mici abandonaţi care le spun tuturora – directorului, medicilor, asistentelor sociale, vizitatorilor – “mama”, pentru că nu au încă o imagine despre cum este o familie şi că părinţii sunt, de fapt, doi şi de gen diferit. Am văzut adolescenţi în internate care, atunci când au primit cadouri de Crăciun, au început să mănânce portocalele fără să le scoată coaja, fiindcă asta era prima lor experienţă cu un asemenea fruct.

Aici nu avem nevoie de nici un fel de statistici care să spună despre importanţa unei familii complete anume pentru viaţa de mai departe a acestor copii şi tineri, care vor trebui să interacţioneze, să se socializeze cu ceilalţi oameni.

Sunteţi pentru ştiri pozitive în anumite subiecte sau credeţi că şi puterea ar trebui tratată cu mai multă indulgenţă de către jurnalişti, pentru că am auzit de-a lungul anilor mereu reproşuri de la guvernare că presa îi ignorează realizările?

Eu sunt pentru un echilibru în toate. Cred că guvernările pot fi atente mai mult la ceea ce vorbesc oamenii decât la ce spune presa. “Lumea simte, / vrea fapte, nu cuvinte”, este vorba cântecului “Locul potrivit” de Guess Who. Şi mai cred că de asta se şi numesc responsabili pentru politici sau economie într-o ţară, fiindcă titulatura lor conţine cuvântul “responsabilitate”. Şi oamenii –cu mijloacele restrânse pe care le au la îndemână pentru a influenţa deciziile politice în Moldova – vor aşeza guvernările la locul potrivit: la putere şi în simpatiile lor sau în reproşuri şi înjurături. Şi aici media nu are o influenţă decisivă, chiar dacă îi place să creadă altfel. Totodată, chiar cred că imaginile şi cuvintele unor oameni spuse prin intermediul mediei influenţează minţile mai multor oameni.

În politică, subiectul de top în ultimii ani în Republica Moldova, avem comuni-carry sau comuni-care-pe-care? De ce?

Un om care se pricepe la limbajul trupului şi la comunicare şi a fost şi la Chişinău, Alan Pease, are o carte care se numeşte “Întrebările sunt, de fapt, răspunsuri”. Şi alegerea răspunsului din întrebare este evidentă.

Dacă tot am abordat o atitudine pozitivă, ce le reuşeşte cel mai bine politicienilor noştri?

Negocierile.

Ion Toma

Allmoldova

Comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un comentariu