Feed on
Posts
Comments

Blogul lui Alexandru Bordian

„VINIL” a fost pentru mine o călătorie în imaginar, o lume reprezentată altfel și în același timp, foarte (im)proprie mie și îndepărtată. Vinil m-a transpus fără nici un moment de ezitare în miezul copilăriei mele, cu gust de dulceață și gume de mestecat din clei de copac, cu telefon fix și televizor alb-negru, mi-a amintit de mine, cel alergând desculț până la „Luminița” din sat după înghețată și biscuiți.

Mi-am amintit de mirosul naturii, de biserica din sat, de mama și apoi m-am transpus în Chișinăul ultimului deceniu, cu primele edificii înalte, vopsite în alte culori decât griul anilor precedenți și cu multe farmacii cu cruci verzi de neon, cu mall-uri, panouri, cafenele și micile lui sclipiri de modernitate, pe care Igor Guzun le numește „chiși-nău-citor de verde”.

Și-apoi lampa cu gaz, fotbalul la radio, laptele în sticle, hârtia de gazetă, cartofii copți, plăcintele cu mere, porumbul fiert, mămăliga arsă pe fundul ceaunului, mandarinele de Anul Nou, halvaua sau pâinea adusă de la Iepure se topesc din amintirile noastre și nu rămânem decât cu chat-urile, conexiunea la Wi-fi sau cutiile pline cu popcorn. „VINIL” reconstruiește cu grijă detaliile detaliilor și le aranjează atent în ramele de lemn ale trecutului ca mai apoi și copii noștri să privească în aceste povești ca într-un bol cu fulgi de argint care reface pentru un singur minut traiectoria unei întregi generații.

„VINIL” este de fapt o carte de memorii, care oglindește fața unui copil și fața unui bărbat, un trecut și-un viitor împletit din amintiri. O perpetuă comparație a ce eram și ce suntem, despre ființa umană, despre cum nimic nu rămâne neschimbător într-o lume schimbătoare, și nu ne rămâne decât un crâmpei anemic de melancolie. Poate anume aceste amintiri sunt ceea ce avem mai de preț, ceea ce transmitem altor generații, fără măcar să ne dăm seama și chiar fără să ne oprim un singur minut să vedem ce castele am construim și care s-au transformat în ruine…

Igor Guzun e un povestitor foarte bun, care zic eu, ar aduna „hălcile” în jurul lui, cum se întâmplă aici, în Maroc, unde în fiecare seară, vin trei, patru povestitori din diferite zone ale țării și spun istorioare despre oameni, povești și viață, iar curioșii din jurul lor se înmulțesc cu zecile, apoi sutele și pe care nu-i alungă din piață nici scurtele dușuri de ploaie.

Și mini-poveștile din „VINIL” or fi și ele o transformare a celor din perioadele apuse, culese de pe buzele bunicilor și adaptate la o epocă mereu pusă pe fugă și care se plânge pe lipsa de timp. Și nu ne rămâne decât să păstrăm tot ce avem în inima noastră ca pe un disc de vinil, împreună cu alte gusturi și alți oameni.

Sursă: Blogul lui Alexandru Bordian

Comments

Lasă un comentariu