Feed on
Posts
Comments

Sunt încă atâtea și atâtea lucruri și locuri de descoperit în poezia lui Mihai Eminescu încât avem nevoie pentru asta să trăim mai multe vieți.

La Eminescu nu doar „izvoare spun povești”, ci și orașele ascunse în versurile lui nemuritoare.

Probabil la Bucureștiul de astăzi s-a referit pe vremuri Eminescu atunci când a scris: „Privesc orașul furnicar ­  Cu oameni mulți și muri bizari”.

Dulcele târg al Ieșilor se întrezărește, surprinzător, și iese în calea vieții poetului chiar în prima strofă din poezia „Atât de fragedă”: „Atât de fragedă, te-asameni / Cu floarea albă de cireș, / Și ca un înger dintre oameni / În calea vieții mele. Ieși”.

Deslușim numele orașului Tecuci în poezia „Te duci”: „TECUCI și ani de suferință / N-or să te vază ochi-mi triști, / Înamorați de-a ta ființă, / De cum zâmbești, de cum te miști”, iar orajul Dej este prima exclamație în „De-aș avea…”: „DEJ avea și eu o floare / Mandra, dulce, răpitoare…”

„Stelele-n cer” se aprind cu lumini multicolore la Arad: „Stelele-n cer / Deasupra marilor / ARAD depărtărilor / Până ce pier”.

De parcă simțea trista-i faimă ce avea s-o capete Aiudul pe timp de ciumă comunistă: „De vorbiţi mă fac că n-AIUD…”

Iar orașul Tulcea încă îl cheamă și astăzi pe Eminescu, atunci când recitim „O, mamă”: „O, mamă, TULCEA mamă, din negură de vremi / Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi”. Sau în celebra „Ce-ți doresc eu ție, TULCEA României”.

Mihai Eminescu a găsit loc pentru orașul Deva în titlul poeziei sale „Kama-DEVA”, iar pentru orașul Motru – o sugestie de a-l vizita în „Freamăt de MOTRU”.

Orașul Năsăud trece galopant prin creația tinerească a lui bădița Mihai: „Fiind băiet păduri cutreieram / Și mă culcam ades lângă izvor, / Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam / NĂSĂUD cum apa sună-ncetișor…”

Continuă să citeşti »

Taguri: ,

Cotidianul Național „Timpul” mi-a adresat paru întrebări la care am răspuns cu bucurie.

- Cum e să fii scriitor în Republica Moldova?

Funny, trandy, cool.

Sau în limba în care scriem, vorbim, simţim dar nu înjurăm – este uneori amuzant să fii scriitor în Moldova, aici unde paradoxurile parcă şi-au dat loc de întâlnire ca să ne de lucru, de gândit şi chiar de ironizat ori de plâns.

Acum pentru mine scrisul înseamnă BUCURIE: atât faptul de a spune în cărţi poveşti, a căuta sclipiri în jocuri de cuvinte ori a rezuma oarecum logic şi emoţionant poate stări şi observaţii proprii, cât şi a savura ecourile care vin de la oamenii care înţeleg şi apreciază asta.

După ce este bucurie, scrisul mai înseamnă pentru mine şi o chestiune de TIMP: cum să le faci pe toate celelalte ca să-ţi rămână bucăţi mici de dimineaţă ori de scurtă vacanţă în care să scrii.

- Cât câștigați din literatură?

- Îmi este mai uşor să spun CE câştig: prieteni, apreciere, încredere.

Dacă prin cuvintele pe care le pun alături şi prin cărţile pe care le scriu – cele mai recente „LA BLOG”, semnată împreună cu Sergiu Bezniţchi, şi „VINIL”, apărută în două ediţii – am reuşit să fac nişte lume să vibreze la bine şi la lucruri adevărate, înseamnă că, vorba unui cântec, „de ajuns mi-e şi atâta”.

Iar dacă după asta aceşti oameni mi-au devenit prieteni înseamnă că am câştigat aprecierea şi încrederea lor, exprimate printr-un salut la magazin, cu remarca pe care ei o fac acolo: „vă cunosc din carte” ori printr-un zâmbet pe stradă.

Pentru că pentru mine sunt la fel de valoroase şi dătătoare de puteri ecourile de lectură care vin, de exemplu, de la un scriitor consacrat care spune că savurează această carte a mea, cea mai originală scrisă la noi, şi de la o verişoară care spune că acolo, în Italia, munca ei devine mai uşoară dacă ascultă „VINIL” în format audio book.

Şi în plus dacă „VINIL” a ajuns să fie cartea cea mai apreciată şi comentată a unui scriitor de limbă română din Basarabia pe cea mai mare platformă din lume de cărţi, recenzii şi sugestii de lectură de la crearea acesteia acum peste 10 ani, asta merită tot efortul şi, cum spun specialiştii în finanţe, „merită toţi banii”.

Şi sigur vreau să merg mai departe pe acest drum, cu o carte care să nu fie „VINIL 2”, ci una nouă, dar la fel cu texte scurte, şi cu una de poezie, la vreo 20 de ani distanţă de prima mea carte publicată, care s-a întâmplat să fie de poezie.

Iar cu aceste cărţi – de neuro-proză şi cardio-poezie – vreau să-mi păstrez ceea ce cred am câştigat până acum: prieteni, apreciere, încredere, bucurii…

Continuă să citeşti »

Taguri: ,

Cu vreo 20 de ani în urmă Gheorghe Erizanu a scris un text: „Înainte de Planeta Moldova a fost Doru Ciocanu”. Acest text nu era un text egoist, ci un text altruist scris de către unul dintre cei mai drepți dintre editorii Moldova.

Pentru că – le povestim generațiilor copiilor noștri – înainte de Planeta Moldova, înainte de Pavel Stratan, înainte de Carlas Dreams a fost Doru Ciocanu. Cu stilul lui deosebit de alții, cu umorul lui și așa mai departe. Un stil care ne-a ajutat, de exemplu, în anii aceea să facem împreună o emisiune radio cu titlul îndrăzneț „Fucking Noise” și pentru că atunci oamenii de acolo nu prea știau engleză, emisiunea a și fost difuzată.

Cred că este nevoie să ne amintim, măcar uneori, nu atât de inventatori și de campion, ci de precursorii lor. Charles Darwin a avut un precursor în teoria „Originii speciilor” – pe străbunica lui Elizabeth Gilbert, cea care a scris – parcă așa se numește celebra ei carte „Mănâncă, iubește, taci”.

Iar prima ființă vie care a zburat în cosmos nu a fost Iuri Gagarin – el a avut un precursor, pe Laika.

Dăm aici un like. Doru, care a fost înainte de Planeta Moldova încheie, cu aceste „Amintiri de pe planeta M.”, un cerc. Și nu unul oarecare, ci așa cum e titlul colecției „Cartier”: un cerc „Rotonda”.

Și dacă mă va întreba cineva – cum a întrebat supărat o dată Stalin „Da câte divizii are Papa?” – „Da câte cărți, mă rog, are Doru?”. Vom răspunde: „Da iaca deja are 4”. Dintre care, rețineți, 3 dicționare: „Dicționar auafed 1, 2 și 3”. Și nu e o muncă ușoară să scrii dicționare. BP Hasdeu a ajuns cu monumentalul său dicționar etimologic a ajuns doar până la cuvântul „bărbat”.

Despre ce este această carte – a patra a lui Doru – exact câte volume de dicționar a reușit să scoată Hasdeu? Sunt amintirile din copilărie ale unui bărbat în devenire, care a avut o copilărie, „preponderent fericită”. Nu dezvălui conținutul, ca să nu vă împiedic să râdeți de unul singur sau de una singură când citiți această carte cu desene de Lică Sainciuc. Atât de plăcută, încât fiica noastră a pus copertă imediat pe obraz – atât de frumoasă și de dragă i s-a părut…

Continuă să citeşti »

Taguri: , , , ,

Dacă tot ne-am deprins la tot pasul cu indicatoare gen „Atenție, pericol”, „Drum în lucru” etc., poate că ar fi mai potrivit să instalăm avertismentul „Ocolire” chiar la intrarea în țară?

Sunt câteva sute de cuvinte, poate chiar o mie care pot fi scrise cu litere mari la intrarea în Moldova.

„Moldoveni beți. Moldoveni, beți apă vara!”  sau „Moldoveni, lăsați băutura. Dar nu uitați unde!”

Aici fac este verb de acțiune”.

Ori aceste cuvinte dantelate „Voi ce intrați, lăsați orice speranță!”

Și această inscripție s-ar potrivi la intrarea în Moldova. „Atenție, aici se citește! Se citește tristețea pe fețele oamenilor”.

Propunem să scriem la intrarea în țară singularul „Bine, ai venit!”, presupunând prin asta că turistul are venit care poate fi taxat, astfel contribuind la îmbogățirea țării sau întoarcerea miliardului.

„Credeați că doar în magazinul zoo puteți auzi: „Aveți fluturi?” Nu, în librării!”

Poate să scriem „Acces interzis”, ca să se înțeleagă clar că este interzis accesul de furie?

Iar alături de inscripția „Drum bun!” să adăugăm cu roșu „Confirmăm și asigurăm” și să nu lăsăm să fie doar o urare.

Continuă să citeşti »

Taguri: ,

După ce am găsit un e-mail pe strada Is-mail și un coș pe Coș-buc, iată că s-au mai adunat alte câteva obiecte uitate pe ulițele Chișinăului.

Toate cărțile din Chișinău sunt pe str. Butucului la Botanica! Toate 36.

Iar un sfert dintre acestea sunt pe Valea Crucii, iar asul e singuratic pe strada Oi-tuz.

Și ce cântec se aude mai des pe str. Cobzarilor dacă nu „Să-mi cânți, cobzar bătrân, ceva…”, iar pe str. Jubiliară, aproape de Codru, jubilezi.

Cel mai epic bulevard din lume e la Botanica: „Traian odată ca-n povești…”

Strada Zodiac e în apropiere de str. Fecioarei, nu departe de șoseaua Hâncești.

Copiii se dau huța pe Vla-huța și nu cer nica pe str. Cernica.

La Ciocana poți cere meniul zilei doar când ajungi pe Du-meniu-c.

Şi pe ce cale ieși din oraș? Pe Calea Ieșilor. Și unde se ascunde o vilă? Pe Mo-vilă!

Oamenii indeciși în privința petrecerilor stau pe De-ce-bal.

S-ar putea ca virtutea să fi rămas la Chișinău doar pe str. Virtuții. Unde oare o fi mai exact, în sectorul Buiucani?

Dacă arheologii ar efectua săpături în denumirile străzilor Chișinăului, ar descoperi oase pe bd. M-os-covei, pe str. Lomon-os-ov, dar și pe str. C-os-tiujeni.

Există un loc în oraș unde nu mai vine niciun autobus. Strada Busu-ioc-ului…

Continuă să citeşti »

Taguri: ,

Degeaba se tânguie unii de dispariţia Luminiţelor (librăriilor) de odinioară. („Poveste cu luminiţa”, Igor Guzun “Vinil”, pag. 101). Cărţile bune se transmit din mână în mână. Aşa a ajuns în faţa ochelarilor mei cartea menţionată în cea de-a doua paranteză.

Că e bună m-a făcut să-mi închipui numărul neobişnuit de mare de prefaţatori şi, mai neobişnuit, — de postfaţatorii. Dar, mărturisesc, m-ar fi convins de valoarea cărţii doar una din personalităţile notorii din cultură sau ştiinţă — Monica Babuc! Maria Şleahtiţchi!.. Sau Alexandru Tănase! Doru Ciocanu!..

Titlul nu m-a atras, nici nu l-am priceput. Nu m-a lămurit nici dicţionarul lui Vasile Breban.Şi mai trist e, că, citind „Cuvântul înainte”, semnat de autor, am înţeles, că această carte nu e pentru mine, ajuns la senil. Dar, invocând în minte mai multe motive pentru a o citi, vreo 20 şi ceva, mă opresc la una şi-mi zic: „Acum am de ajuns timp (o grămadă de timp, nămol de timp) pentru lectură. La studenţie n-aş fi citit-o dacă nu mi-o recomanda Ţarîc sau Vasilieva. Şi am citit-o.

Cartea e absolut originală ca idee şi realizare. Ea nu are o temă, un subiect. Ea are 65 de subiecte independente. Ea e ca desaga ţigăncilor de la cimitir la Paştele Blajinilor: huştiuleşti în ea tot ce ai: găluşte, răcitură, copturi, etc. Şi nu ştii dacă îţi mulţumeşte ori te dojeneşte: “Pune aici, bată-te norocul să te bată!”

Aş vrea să cotrobăiesc cuprinsul acestei „desage”, rod al imaginaţiei mele, şi să aleg, să grupez, să compar, să analizez, să sistematizez, să sintetizez şi să formulez o părere demnă de autor şi de opera sa. Dar mi-e că orice n-aş spune despre abilitatea, aplitudinile, ingeniozitatea, spiritualitatea, talentul cunoscutului jurnalist Igor Guzun; despre originalitatea, modul de a atrage, a impresiona, a captiva a cărţii, ar coincide cu aprecierile calificate şi exhaustive ale prefaţatorilor şi postfaţatorilor, care au gustat şi ei pâine de la iepuri şi gume de mestecat din căpşună, au procurat cărţi de la Luminiţe şi au citit cărţi nu (numai)ca să fie deştepţi.

Şi totuşi… „multă lume se culcă odată cu găinile şi se trezește odată cu cocoşii” (pag. 9). Ce să credem despre această lume: e leneşă ori harnică? Punctuală, ordonată? Strămoşii noştri ţineau aceste păsări, îmi permit să cred, nu atât pentru zeamă sau răcitură, cât pentru intuiţia lor de a constata amurgul sau zorile. Ele erau ca un ceasornic pentru oamenii pământului, arătându-le limitele muncii şi odihnei.

Simplu ca bonjour-ul (bon — bon de plată; jour — jur pe cinstea mea): „Copilăria este atunci când ai când (pag. 16). Surprinzător de clară şi laconică exprimare populară. Cel de-al doilea „când” în funcţie de adverb (spre deosebire de primul, omonim, în funcţie de conjuncţie) poate fi exprimat prin locuţiuni adverbiale: ai timp, ai vreme, eşti liber…

Continuă să citeşti »

Taguri: , ,

Vara fustele fetelor sunt la fel ca undele radio – ultrascurte, iar pleoapele ca celelalte unde – ultraviolete.

Poți să asculți un post de radio și la cinema, dacă ești la filmul „Bună dimineața, Vietnam!” cu Robin Williams.

Poți să asculți radio și la circ, dacă ești la Chișinău, unde circul e închis, iar păpușile sunt în vacanță.

Când îți sună mereu un radio în cap, acesta se numește „Radiohead”.

Și Lady Gaga are un post de radio – „Radio Ga Ga”, cu piese exclusiv din „Queen”.

Iar pentru un radioascultător care citește și cărți, FM înseamnă Fiodor Mihailovici. Dostoevski.

„Idiotul”.

Poți să asculți radio și în duș, dacă ești în dușii cei buni,

Dacă suntem în duș, am be. Dușambe. Aici Radio Dușambe.

La închisoare aparatul de radio e deschis sau e închis-oare?

Zeul radioului în Egiptul Antic se chema Radio Ra.

Iar căpcăunului acela modern – Shrek – îi plăceau două butoane: On și Rec.

Prezentatorii emisiunilor matinale poartă și la cămașă butoane și cască…

Continuă să citeşti »

Taguri: , , ,

Recenziicartibune.ro

Titlu: Vinil. Autor: Igor Guzun. Editura: URMA Ta. Chișinău, 2016. Număr pagini: 194. Genul: Ficțiune. Notă: 10/10

Această carte a avut darul de a mă scoate din blocajul de lectură care datează din iulie. E achiziționată de pe site-ul Rusandei Cojocaru, inventatoarea genții Bookletta, unde se primește cadou o carte la întâmplare odată cu achiziționarea unei genți speciale pentru femeile (dar și bărbații) cititoare. Nu doream să ratez cartea, așa că am comandat-o separat la un preț extraordinar.

Lui Igor Guzun i-am luat un interviu (se poate citi AICI) și am rămas impresionată cât de profund și altfel poate gândi un scriitor din Republica Moldova. Ca mulțumire pentru interviu mi-a trimis două cărți: La Blog, carte scrisă în colaborare și Fabule moderne a Tatianei Tîbuleac.

Dacă pe prima doar am răsfoit-o, cartea semnată de Tatiana Țîbuleac am savurat-o cu multă plăcere. Între timp autoarea mi-a trimis romanul ei cel mai recent Vara în care mama a avut ochii verzi , o carte pe care o recomand tuturor deoarece ne face să ne uităm în noi, ne face să înțelegem lucruri cărora anterior nu le puteam bănui existența. Recenzia o puteți citi AICI.

Să revenim însă la cartea Vinil. Aceasta are toate atributele unei cărți excepționale și asta din mai multe motive. Vorbește despre Moldova, Republica Moldova, locul multor paradoxuri, locul în care pare că lucrurile vor stagna fără speranța de a se produce vreun progres dar e și locul de formare a multor oameni care doar experimentând această țară au reușit să aprecieze alte locuri. Moldova e locul din care lumea vrea să fugă, repede, oriunde dar de care îi va fi dor în secunda doi.

Igor Guzun reușește să ne surprindă aproape la orice paragraf din această carte. La prima vedere pare că el scrie cu furie, cu durere dar este încărcat și de sentimente puternice de nostalgie, de dor. Îi e dor de copilărie pe care nu o mai poate găsi în existența fiicei lui din secolul actua, unde fiecare lucru a devenit cu totul altul. Face analogii între termeni vechi și cei actuali cum a făcut în La Blog.

Dar să vedem întâi cum e Moldova lui Igor Guzun.

Aici, în Moldova, lumea începe să ducă gunoiul separat: hârtia la hârtie, sticla la sticlă, plasticul la plastic, însă mașina care vine să le ia tot împreună le adună.

Copilăria este atunci când visul se încheie cu VA URMA, însă ceea ce urmează nu mai este copilărie.

În sfârșit, tabletele au ajuns să nu mai fie pastile amare, ci gadgeturi accesibile.

Iată un mesaj emoționant:

Copii! Lăsați telefoanele și tabletele la o parte. Și vorbiți cu părinții și bunicii voștri. Că telefoane și tablete o să mai fie. Dar părinții și bunicii îmbătrânesc și se trec.

Cititorul trece printr-o multitudine de stări citind această carte. Uneori e trist, alteori e nevolnic în fața unor lucruri care nu se vor schimba vreodată în bine, într-o lume nedreaptă parcă numai cu unii.

Răzbate însă printre rânduri un sentiment acut parcă, de iubire și atașament al autorului pentru toate lucrurile trăite, trecute, o teamă clară că nimic nu va contrapuncta lucrurile ce nu mai sunt.

De exemplu în capitolul: 10 lucruri pe care nu le mai fac în ultimul timp aflăm despre fotbalul în reluare, pieptănat, filme promo pe casete, citit Marquez, urmărit toate știrile, lipsa încântării la poeziile noi, cravata, cântatul la chitară și arcodeon, farmecul hocheiului și … nu mai sunt ce-am fost…

Continuă să citeşti »

În aceste zile nu numai ofertele și reducerile sunt fierbinţi, dar şi trotuarele.

E atât de cald încât râma ajunsă pe pavaj zice: „Cald, da’ râm!”

E atât de cald că fierbe carnea direct pe oameni.

E atât de cald că nu mai ei nevoie nici de brichetă, nici de ţigară.

Lumânările se topesc fără să fie aprinse. Chiar şi noaptea.

Iar saunele nu mai sunt romantice.

Peste zi se coc strugurii şi oamenii.

Păsările de la cercul polar privesc cu speranţă către meridianele noastre, aici unde noi suntem pentru ele ţările calde.

E atât de cald încât şi cuvintele îşi pierd cumpătul, se topesc şi umblă topless…

Continuă să citeşti »

Taguri: , , ,

Am venit la Chişinău în septembrie, anul trecut şi după principiul să îmi cumpăr cel puţin o carte într-o lună, am luat VINIL de Igor Guzun.

Cred că am citit-o prima oară pe nerăsuflate. Asta se întâmpla în căminul studenţesc (şi ce păcat că nu căminul 6!), după care am început să o port cu mine, la universitate, transport public, acasă la ţară. O citeam pe fragmente pentru a doua oară. Îmi plăcea să o împrumut. O întâmplare nefericită a fost un incendiu în camera de cămin, au ars şi cărţile, iar în momentul când am dat de câteva foi din VINIL am zis: Nu! Asta nu se poate! VINIL! Era alături de Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac.

Poate că soarta cărţilor nu este întotdeauna cea mai fericită, dar VINIL a făcut, cel puţin pe mine, să gândesc altfel, mai frumos, a adus un pic de fericire.

Paulina Gușan

Alte impresii de lectură după citirea cărții VINIL sunt AICI pe Goodreads.com.

Taguri: , , ,

« Articole mai noi - Articole mai vechi »