Feed on
Posts
Comments

Igor Guzun este scriitor și director al agenției de PR și publicitate ”URMA ta” de la Chișinău. Cartea sa ”VINIL” (2015) a fost a fost numită „una dintre marile cărți ale generației noastre” („Revista literară, #3, 2017). Iar cărțile ”Adio, lucruri”, poeme (2018) și ”BINE” (2017) se află pe pozițiile 1 și 2 în Topul vânzărilor din librăriile ”Cartier” în aprilie 2018.

Când sunt rugat să recomand o carte sau 10 cărți, recomand o bibliotecă. Iar dacă îmi place un scriitor, îi citesc toate cărțile. Așa mi s-a întâmplat cu Gabriel García Márquez, Andreï Makine, Elizabeth Gilbert, Doru Ciocanu, Mario Vargas Llosa, Fiodor Dostoevski, Boris Akunin, Haruki Murakami, Matei Vișniec, Madonna, Khaled Hosseini, Lobo Antunes, J.K. Rowling, Yukio Mishima, Charles Bukowski, Fredrik Backman și poate cu alți câțiva. Iar la Agatha Christie sunt undeva la cota de 60 din cele 80.

Uneori, pentru un om și o carte este de ajuns ca să facă lucruri deștepte. Iar aceste 10 cărți recomandate spun o poveste și despre faptul că toate celelalte cărți ale acestor scriitori sunt potrivite.

”Dragostea în vremea holerei” de Gabriel García Márquez. Pentru că este cea mai frumoasă poveste de dragoste la la Romeo și Julieta încoace. Și pentru că lui Márquez i-a fost probabil extrem de greu să scrie o nouă carte care să se ridice pe culmile dobândite de ”Un veac de singurătate” și ”Toamna patriarhului”. Și a reușit. Știți cu ce cuvinte se încheie romanul? Cu expresia ”pentru totdeauna”. A reușit pentru totdeauna.

”Pe vremea fluviului Amur” de Andreï Makine. Pentru că Amour înseamnă, în primul rând, dragoste și apoi numele celui mai lung râu din Rusia. Cei trei eroi ai romanului se aruncă în ambele: în valurile râului Amur …și în valurile dragostei – amour, cum zice Belmondo, care este cea de-a patra prezență constantă din carte. Cei trei prieteni din roman au revăzut un fim cu Belmondo de 17 ori. Și seamănă puțin cu adolescența și tinerețea mea în care am revăzut ”Ce-și doresc femeile” și ”Meet Joe Black” de mai multe ori, cred, decât eroii lui Makine.

”Rătăcirile fetei nesăbuite” de Mario Vargas Llosa. Pentru că e, la fel, despre dragoste. O poveste despre bucuria și chinurile unei iubiri, urmărită timp de 4 decenii, pe 3 continente. Lecturile din Llosa pot fi începute la fel de bine cu ”Mătușa Julia și condeierul” sau cu ”Paradisul de după colț”. Iar atunci când a fost întrebat care sunt cărţile sale de care se simte cel mai apropiat, Vargas Llosa a dat două titluri: „Conversația la Catedrala” şi „Războiul sfârșitului lumii”. „Dintre toate cărțile mele, cu astea aş vrea să rămân” în istorie, spune, făcând parcă un bilanţ contabil, Don Mario. Sunt alegerile autorului. Are dreptul. La fel cum noi avem dreptul să i le citim pe toate.

”Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami. Probabil pentru că am intrat în Murakami anume cu acest roman care conține atâta muzică. De altfel, ca și toate celelalte. Garantez.

„Merele Domnului Peabody” de Madonna. Este una dintre cele cinci povești minunate, apărute cu semnătura Madonna. Excelent ilustrată. Și cu importante lecții de viață.

”Amintiri de pe planeta M.” de Doru Ciocanu. Pentru că este prietenul meu și pentru că scrie cărți fantastice. Nu doar cu referire la genul de Science-Fiction, pe care îl practică, ci mai ales cu sens de extraordinar. Și dacă mă va întreba cineva – cum a întrebat supărat o dată Stalin „Da câte divizii are Papa?” – „Da câte cărți, mă rog, are Doru?”. Vom răspunde: „Da iaca deja are 4”. Dintre care, rețineți, 3 dicționare: „Dicționar auafed 1, 2 și 3”. Și nu e o muncă ușoară să scrii dicționare. BP Hasdeu a ajuns cu monumentalul său dicționar etimologic a ajuns doar până la cuvântul „bărbat”.

”Negustorul de începuturi de roman” de Matei Vișnec. Pentru că Vișnec este tare. Tare bun. Și mare. Mare deliciu.

”Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman. Pentru că este o carte absolut adorabilă. Umor tandru, o construcție simplă dar spectaculoasă, tonalitate caldă și multă-multă dragoste este acolo. Și pentru această definiție pentru dragoste: „A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă… La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te miri că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe acolo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău”.

E o definiție lungă și superbă pentru dragoste.

Așa ca dragostea însăși.

”Și munții au ecou” de Khaled Hosseini. Pentru că am citit și precedentele – „Vânătorii de zmeie” și „Splendida cetate a celor o mie de sori”, cu respirația tăiată și cu creionul în mână.

Iară dacă aceste câteva dintre citatele mele preferate din „Și munții au ecou” ajută pe cineva să-l descopere și să-l îndrăgească pe Khaled Hosseini, m-aș bucura mult.

„Toate lucrurile bune în viață sunt fragile și ușor de pierdut”.

„Dacă o cultură este o casă, atunci limba este cheia de la ușa din față și de la toate camerele dinăuntru”.

„O poveste este precum un tren în mișcare: indiferent de locul în care urci, ești obligat să ajungi mai devreme sau mai târziu la destinație”.

„Lumea este fundamental un loc nedrept; trebuie doar să te uiți pe fereastra dormitorului”.

„Lumea, în general, nu vede ce se întâmplă înăuntrul tău, nu dă nici doi bani pe speranțele, visele, necazurile tale, care rămân ascunse acolo dincolo de piele și oase”.

„Frumusețea este un dar imens, nemeritat, oferit la întâmplare și în mod absurd”.

„Timpul e precum şarmul. Nu ai niciodată atât de mult precum crezi”.

„N-are rost să te plângi de ceea ce este inevitabil”.

”Harry Potter și Ordinul Phoenix” de J.K. Rowling. Pentru că este o carte de-a dreptul instructivă pentru adulți. „Ca să te faci bine, trebuie mai întâi să te simţi rău”, le spune Hermione Granger lui Harry Potter şi Ron Weasley în „Harry Potter şi Ordinul Phoenix”, de J.K. Rowling, al cincilea volum şi cel mai voluminos din seria „Harry Potter”. Şi, cu mult înainte de replica aceasta: „Răul nu este ireversibil”, afirmă profesorul Dumbledore spre finalul romanului „Harry Potter 2 şi Camera Secretelor”.

Dar cum să înțelegem afirmația asta din Harry Potter: ”Cărțile sunt înșelătoare uneori”?

Poate căutăm răspunsuri împreună.

În biblioteci și librării.

Ganduriledintrepagini.com

Comments

Lasă un comentariu