Feed on
Posts
Comments

Că tot ni se vorbeşte de sus, din bilboard-uri, despre Chişinău, ce-ar fi, ne-am zis, să-l discutăm de jos, începând nu de la bil-, ci de la borduri.

Chişinăul e un oraş „cu umeri albi de 4”, dar fără stadion, fără circ. Pardon, circ este, însă în altă parte. Şi aici nu mai este loc pentru jocuri de cuvinte, doar pentru jocuri de culise.

„Par-care acolo vrea parcare etajată?” Parc-are vedenii… Iar cel mai central parc are 2 locuitori parcă incompatibili – Ștefan și Aleksandr.

Orașul nostru acum parcă ar fi o interminabilă Oră de Raș.

„Vrem piste pentru biciclişti!”, exclamă unii. „Dar de ce nu cereţi şi pentru bicicliste?”, întreabă alţii. Iar primii explică: „Pentru că biciclistele au piste”.

Aici „dintre sute de catarge care lasă mall-urile”, câte oare le vor sparge?

Chișinăul e unicul oraș în care există un magazin „UNIC”…

„Oraşul meu cu umeri albi de 4”. Orașul celor 2 frați – Chi și nău.

Aici e frumos să luminezi clădirile, e greu să le renovezi, dar cel mai uşor este să le demolezi.

E orașul în care poți să muncești în voie, pentru că Muncești e cea mai lungă șosea din Europa de Sud-Est.

E oraşul în care nici măcar nu poţi lua o sfoară ca să atârni pe ea un matras, pentru că imediat vei exclama: „M-a-tras pe sfoară!”

Chişinău, oraşul în care părinţii, fiind băieţi, descărcau aplecaţi vagoane, da copiii lor – doar aplicaţii.

Este singurul oraș în care intri prin Porți și apoi treci și prin borți.

E urbea în care atunci când pronunți „bem”, îți provoacă imediat 2 stări: una de imediată bucurie și alta de profundă tristețe.

E locul unde votul tău ajunge oricum în urnă, chiar dacă e urna de vot.

Comments

Lasă un comentariu