Feed on
Posts
Comments

Cărțile nu au o rațiune economică pentru cei mai mulți dintre noi, fie că le citim sau le scriem.

Și de asta poate căutăm mereu, mai întâi pentru noi înșine, o justificare de ce facem asta.

Citim și scriem cărți, probabil, ca să-i facem pe oameni mai buni. Și, împreună cu ei, și noi ne schimbăm, sper, în bine.

Iar la Chișinău „oameni buni” este nu doar constatarea că acești oameni sunt buni ori aprecierea pe care le-o dăm ca să se simtă și ei oameni, ci de multe ori un strigăt de disperare. Pentru că, atunci când cineva strigă după ajutor, cheamă cu toate puterile: „Oameni buni!”.

Iar cărțile de poezie au făcut cu noi anume asta. Ne fac mai buni. Ne ajută să nu disperăm. Ne oferă o parte de viață pe care n-am cunoaște-o și n-am trăi-o, măcar uneori, dacă n-am citi și n-am scrie.

Asta cred despre cărțile Zinei Zen.

Iar proaspăta ei carte de poezie, „Labirint”, lansată la 1 decembrie 2017, mi-a dat și ocazia de a o îmbrățișa pe autoare și de a revedea atâția oameni buni. Pe viu, pe coperțile cărții sau pe pagini.

Și mai cred că toate cărțile bune fac toate acestea, plus încă ceva. Nu spun, ci doar sugerează ceea ce se va întâmpla frumos după ce vom închide cartea între palme.

Așa cum li s-a întâmplat eroilor lirici din poezia 2. a „Labirint”-ului. „Puteam să ieșim în oraș. / Puteam să rămânem prieteni. / Dar noi am ales să gătim, / Împreună, paste „al dente”.

Cei doi ale ales să gătească, pentru că tare au vrut să termine. Asta.

Un repotrtaj PRO TV la „O seară perfectă” a Zinei Zen.

Comments

Lasă un comentariu